COMENTARIU Lelia Munteanu: România zânatică

Nu mai prididesc să facă minuni, să împlinească vise, să aline suferinţe, să dea poveţe, să distribuie speranţe (le au întotdeauna la îndemână, în vrac, în dosul cortinei), să împace oamenii, să-i facă mai buni şi mai drepţi.

Ele îi conving pe paralitici să-şi arunce cârjele şi să alerge în întâmpinarea lor cu un buchet de flori, îi fac pe surzi să audă, pe orbi să vadă. Închid răni, tămăduiesc suflete, deschid uşi ferecate, asfaltează (pardon, netezesc) drumuri, construiesc poduri.

Ele sunt tot ce-avem mai bun, le aşteptăm cum aştepţi instalatorul să-ţi dea drumul la apă, după ce te-a dus cu vorba o săptămână; cum aştepţi, tremurând de nădejde, să vină curentul după ce trei zile a căzut reţeaua.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Aşteptându-l pe Roşcovan

19:31, 17 Ian. 2025

COMENTARIU Lelia Munteanu: Acceleratorul de articole

22:53, 10 Ian. 2025

Şi tocmai când nu te-ai mai trezi din acest vis frumos decât ca să te culci la loc, lumea ta se zgâlţâie, se rupe, se face ţăndări: zânele îşi pun mâinile-n şolduri şi se-njură ca la uşa cortului. Zbiară, se iau de păr, îşi smulg frumoasele haine, îşi dau cu telefoanele-n cap, iau ostatici admiratori, aruncă una-ntralta cu rating până se fac de comandă. Aşa o fi uneori în lumea zânelor…

Numai ţie, Românie veşnic abuzată, alungată şi din acest vis, îţi vine să fugi de-acasă, fără să laşi nici un bilet.