COMENTARIU Lelia MUNTEANU- Salvarea României prin eufemisme

Cum se procedează? Logic, tăind întâi cuvintele nesimţite. Pe urmă se înlocuiesc – finuţ, educat – cu unele simţite.

Bunăoară, vorba proastă „şomaj”. Asta deranjează pe toată lumea. Nu-i frumos şi nu sună bine. Nu ne ajută cu nimic. Ce e şomerul? Un ins rătăcit de serviciu, care acum cercetează piaţa muncii. Deci, e un cercetător. (Uneori e de-a dreptul arheolog, când sapă după ceva ce nu se mai caută demult).

Dacă o luăm în amontele dexului, găsim imediat alt cuvânt nesimţit: sărăcie. Cum adică „sărăcie”? E jignitor de-a dreptul. E de-fe-tist. E de-pri-mant. Se poate înlocui uşor cu „bogăţie malignă”, adică o formă acută a bogăţiei, obţinută ca urmare a inflaţiei care a smochinit moneda în circulaţie. Dar nici inflaţie nu-i tocmai un cuvânt just. Să încercăm un eufemism: apreciere nu tocmai pozitivă. Sună destul de ştiinţific încât să treacă pe lângă ureche în mod plăcut.

Profilul președintelui României, în opinia lui Ilie Bolojan: România are două centre de putere

Townhall: „Nicușor Dan, un cal troian sprijinit de Soros. Ar afecta relațiile României cu SUA și ar contribui la atingerea scopurilor lui Putin”

Alt cuvânt nesimţit: foame. Ăsta, folosit de nespecialişti, produce panică. Dar, dacă zicem „hipocalorism”, e brusc cu totul altceva. Induce celui care s-ar văita un sentiment de vinovăţie şi obligaţia de a-şi cere iertare. Ca în cazul oricărui „ism”.

Să luăm sintagma „mitinguri de protest”. E un nonsens. Se pun de acord nişte oameni să se întâlnească în stradă ca să-şi manifeste… (e ridicol!)… dezacordul? Pentru ce atâta deranj? De ce nu le-ar tihni mitingul? De ce n-ar găsi – dacă tot s-au chitit să se pună la cale – nişte reproşuri mai realiste? Cum că Executivul munceşte prea mult. Că avem un Preşedinte pe care nu-l merităm. Înlocuim cum se cuvine cu „miting de protext”: ne-am adunat în stradă ca să ne exprimăm adeziunea spontană la ultima Hotărâre de Guvern.

O să-i supăr pe politicienii de la putere, dar trebuie să-l pronunţ: dezastru. Nu ştiu cum s-a rătăcit în dicţionar. Ăsta chiar că trebuie interzis prin lege. Şi nu cuvântul, ci explicaţia lui. Un „dezastru” nu poate fi altceva decât un astru dezafectat. Ăsta poate stârni cel mult compasiune, deşi e ştiut că, atunci când dispare un astru, un alt astru se ridică. Deci nu „dezastru”, ci „refacere”. Cum îl folosim în propoziţie? Nu spunem „suntem într-o perioadă de dezastru”, ci „suntem într-o perioadă de refacere”.