COMENTARIU Lelia Munteanu: Sâmbăta Tăcerii

Era atâta linişte, încât îmi părea că e şi întuneric. Până când răzbătea, cât un vârf de ac, prima rază de lumină din care luam lumină.

Patriarhul Constantinopolului, Ioan Hrisostom („Gură de Aur”) a folosit, într-una dintre fabuloasele sale omilii, motivul lumii ca scenă (Shakespeare îl va utiliza şi el, unsprezece secole mai târziu). Vă dăruiesc cuvintele predicii sale, ca eu să pot tăcea astăzi.

„La amiază, la teatru, cortina se ridică şi actorii, din ceaţă, îşi fac intrarea, purtând măşti. Spun pe roluri o povestire veche, arătând prin vorbe desfăşurarea întâmplărilor. Unul se înfăţişează ca filosof şi nu-i filosof. Altul e rege, fără să fie rege, ci numai îmbrăcat ca un rege – aşa cere piesa. Unul face pe medicul, fără să fi îngrijit nici măcar un lemn, ci e doar costumat ca un medic. Altul face pe sclavul, cu toate că e slobod. Altul – pe profesorul, fără să aibă ştiinţa unui profesor. Ei nu par ceea ce sunt, ci par ce nu sunt: filosof, rege, medic, scalv (…).

COMENTARIU Lelia Munteanu: 7 octombrie 2023. Barbaria privită în ochi de o bonă filipineză

16:19, 30 Ian. 2025

COMENTARIU Lelia Munteanu: Tragedia de la Nahal Oz, baza militară din Israel de unde au fost răpite ostaticile eliberate astăzi

13:53, 25 Ian. 2025

Prin înfăţişarea ei, masca ne dă o închipuire, dar nu face mincinoasă firea, ci numai îi ascunde adevărul. Atâta vreme cât spectatorii stau şi se uită, măştile nu se mişcă de pe feţe. Dar, când spectacolul s-a isprăvit şi privitorii au plecat, măştile se scot. Acela care făcea pe regele la teatru, odată plecat, devine iarăşi potcovarul de toate zilele. Acela care, pe scenă, era slobod, afară din scenă e rob iarăşi (…)

Aşa e şi cu viaţa, şi cu moartea. Lumea e teatrul. Stările omeneşti – bogăţia, sărăcia, puterea, supunerea şi altele – sunt măştile actorilor. Când ziua aceasta se va risipi şi va veni  noaptea cea de spaimă, căreia mai degrabă i-am zice ziuă (noapte pentru păcătoşi, ziuă pentru cei drepţi), când piesa se va sfârşi, iar măştile vor fi aruncate, când va fi cercetat fiecare pentru faptele lui – nu fiecare pentru bogăţia lui, nu fiecare pentru rangul lui, nu fiecare pentru puterea lui, ci fiecare pentru faptele lui: judecător, rege, femeie sau bărbat – când ni se va cere o viaţă şi nişte fapte virtuoase, fără să fie luate în seamă nici rangurile strălucite, nici neînsemnătatea sărăciei, nici tirania dispreţului, când ni se va zice o, atunci, cu măştile căzute, se vor arăta adevăratul bogat şi adevăratul sărac”.