„Instituirea stării de urgenţă implică pentru toţi schimbarea modului de viaţă, dar şi un moment de frică sau de neînţelegere”, a declarat Marcel Vela, ministrul Treburilor Dinlăuntru, la ora 14. „Momentul” a durat pentru români 20 de ore – de ieri, la 18.30, când Preşedinele a rostit istorica frază „am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare”, fără însă să strivească corona de înţelesuri a noţiunii.
Anxietatea cetăţenilor a venit şi din aceea că, doar cu trei zile în urmă, la întrebarea jurnaliştilor dacă s-ar putea impune declararea stării de urgenţă, Preşedintele a răspuns hâtru, cu o povaţă: „Dacă îmi permiteţi să vă dau un sfat, aşa, colocvial. Dacă vă uitaţi la televizor şi vedeţi politicieni care dau sfaturi la toată lumea şi le ştiu pe toate, eu vă sfătuiesc să schimbaţi canalul”.
Ce s-a întâmplat atât de grav între 11 şi 14 martie, în afară de faptul că Orban a revenit în fruntea Guvernului?
Nimic nu mai contează. Totul păleşte în faţa tele-întâlnirii Premierului Molimei cu presa, care s-a încheiat după lăsarea întunericului. Ludovic al II-lea Autoizolatul a demarat în forţă: „Organizez această conferinţă de presă odată cu votul dat de Parlamentul României ieri” (dovadă că, precum la Cotroceni tot astfel şi la Vila Lac – nimic nu stă, de fapt, sub semnul urgenţei).
Urmând tradiţia guvernanţilor liberali de a se gratula unii pe alţii şi fiecare pe sine, premierul a conchis, de la bun început, că numărul de cazuri de infectare din România – mai mic, comparativ cu cel din alte ţări europene – e dovada irefutabilă că autorităţile noastre au lucrat mai bine. La aşa gugumănie, eşti obligat să urmezi povaţa Preşedintelui şi să schimbi canalul.