COMENTARIU Lelia Munteanu: Secretul fericirii

Papa Ioan Paul al II-lea obişnuia să numească perioada de tranziţie de după totalitarism „o adevărată catastrofă antropologică”. Sufletul omenesc, mutilat de ateism, ieşea dintr-o lume care încercase să-L suprime pe Dumnezeu, să construiască omul nou din aluatul spaimei, şi intra într-o lume secularizată, care Îl punea între paranteze, într-un „umanism fără Dumnezeu”.

Nici astăzi lucrurile nu par a sta altfel. La fel de multă lume trăieşte, cum remarca Papa, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista.

Ioan Paul al II-lea a avut darul, moştenit şi de Papa Francisc, de a vorbi fiecăruia pe înţeles.

Despre secretul fericirii, ca să pricepem:

„A iubi înseamnă esenţialmente a te dărui. Departe de a fi o înclinaţie instinctivă, iubirea este o decizie conştientă a voinţei de a merge spre celălalt. Pentru a putea iubi cu adevărat, omul trebuie să se desprindă de multe lucruri şi, mai ales, de sine, să dăruiască gratuit, să iubească până la capăt. Această despuiere de sine – o muncă pe termen lung – este epuizantă şi înălţătoare. Este izvor de echilibru. Este secretul fericirii”.