COMENTARIU Lelia Munteanu: Sfumato

Sătui de geopolitică, să mergem la curve, să purcedem în această călătorie iniţiatică. Noaptea pe Centură, printre tiruri, istoria se scrie gâfâind, se face pe furiş, profitul se ascunde la ciorap. La adăpost de recesiune, unde preţul scurtului nu se poate prăbuşi niciodată, o să miroase a parai şi a lacrimi, o să mâncăm chiftele în bătaia farurilor, o să bem sharab din termos. Porţile de durex ale oraşului se deschid pentru noi, soarele asfinţeşte după ultimele blocuri, intrăm pe bâjbâite în orientul acesta precar, călăuzindu-ne după lumina trupurilor încinse, după lucirea rece a gablonţurilor de Tripoli, după ocrul obraznic al pietrişului pe care se scutură roţile mari ca morile din Alep, măcinând noapte de noapte parcarea.

Să nu crezi că-i o lume tristă, te-am adus într-o lume hohotitoare, un obor metafizic, unde nimeni nu te înşeală, nu te minte – primeşti mereu ce plăteşti. Fiecare vinde aici ce are, nimic mai mult. Eşti ca într-o cutie muzicală cu balerină – Dumnezeu nu uită şi răsuceşte cheiţa. Nu-i timp de promisiuni, fiecare a lăsat acasă câte ceva – o mamă, un copil, un peruş, şi-n zori trebuie să se întoarcă c-o pâine şi-o pungă cu lapte. (Dar dacă ţii morţiş să-ţi povesteşti viaţa, inventeaz-o rapid, se găseşte cineva să te-asculte pe gratis).

Duhnim amândoi a foc grecesc, a petrol şi a sulf, ca nişte cetăţi asediate, ne-au părăsit toţi în grabă, să ne părăsim şi noi cât mai e vreme. Ce-ţi pasă? În noaptea asta, ca înaintea unui orgasm amânat, ne va zări poetul orb Abu Ala al-Maari – „destinul ne sfarmă ca şi cum am fi din sticlă/ iar cioburile noastre nu se mai lipesc la loc niciodată” – iar capetele ni se vor rostogoli ca zarurile pe postavul verde al destinului.

Ţine-te tare, prietene, până în zori. Atunci se va găsi cineva care să răzuiască răsăritul şi alţii care să i se uite peste umăr şi să constate că-i necâştigător.