COMENTARIU Lelia Munteanu: Tulpina românească a democraţiei
La noi, democraţia a suferit mutaţii groteşti. Tulpina românească a ajuns un amestec de hoţie, prostie, ticăloşie şi tupeu.
De 31 de ani, de când a fost împământenit conceptul, meritocraţia e veriocraţie sau cuscocraţie sau cumătrocraţie sau amantocraţie.
Partidele sunt găştile interschimbabile ale marii mafii politice.
Nimeni n-a exprimat mai bine toate acestea decât, în urmă cu un an, Florin Cîţu, pe atunci ministru al Finanţelor, sub Cupola Parlamentului, cu o sinceritate care te îngheaţă, vorbind despre Buget: „Amendamentele USR în mare parte au fost aprobate, chiar dacă unele dintre ele nu au fost… să ştiţi că unele dintre ele nu au fost în interesul cetăţeanului, le-am aprobat şi pe acelea, nu vreau să intru în detalii, dar le-am aprobat”.
Tocmai pentru înţelegerea superioară a intereselor cetăţeanului, rockerul Cîţu (un virtuoz al macroeconomiei) a fost răsplătit cu funcţia de prim ministru.
Let’s lock and roll!