O ripostă peste aşteptările preşedintelui Biden şi ale aliaţilor occidentali. Adică atât de slabă, încât cele câteva rachete care au explodat, în locuri atent alese, n-au deranjat pe nimeni. Responsabili Artesh (ai Armatei) le-au luat drept „obiecte neidentificate”, iar Liderul Suprem (aflat, cei drept, la o vârstă înaintată), nici măcar nu le-a auzit. Israelul a vrut să demonstreze, cu gingăşie, că poate pătrunde oricând cu focoase în interiorul teritoriului iranian, Iranul s-a făcut că nu observă.
Această ipocrizie mutuală, practicată cu talent în Orientul Mijlociu, a fost cea mai bună veste a zilei („dez-escaladare şi reţinere”, vorba preşedintelui Macron). Bună nu şi pentru ministrul Securităţii Naţionale, sinistrul Itamar Ben-Gvir, nemulţumit că ai lui nu i-au ras de pe faţa pământului pe iranieni.
Luni seara, evreii prăznuiesc Ajunul de Pesah (rememorarea ieşirii din robia Egiptului). Sărbătoarea va dura o săptămână, timp în care e greu de crezut că Netanyahu va face ceea ce crede că e ultimul pas spre „victoria finală” asupra Hamas – asaltul asupra Rafah (cea mai sudică localitate din Fâşia Gaza, situată la graniţa cu Egiptul, unde au fost strămutaţi aproape 1.500.000 de civili).
La ora când scriu, în a 196-a zi de război, numărul morţilor din Gaza a trecut de 34.000.