Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Lelia Munteanu: Un fost demnitar suedez (considerat obraznic de oficialii israelieni) – despre războiul din Gaza 2023

COMENTARIU Lelia Munteanu: Un fost demnitar suedez (considerat obraznic de oficialii israelieni) – despre războiul din Gaza 2023

COMENTARIU Lelia Munteanu: Un fost demnitar suedez (considerat obraznic de oficialii israelieni) – despre războiul din Gaza 2023

Carl Bildt (foto) este un distins fost premier (1991-1994) şi ministru de Externe (2006-2014) al Suediei. În 2008, pe când era şeful diplomaţiei de la Stockholm, vizitând Israelul şi Cisiordania, a dat un interviu radioului de stat din ţara sa. Întrebat dacă ar putea fi semnat un accord de pace israeliano-palestinian fără implicarea Hamas, a răspuns că s-ar putea negocia un astfel de acord cu Fatah, în ciuda obiecţiilor fostului – pe atunci – şi viitorului premier Netanyahu, care, aidoma Hamas, se opune unui acord ce ar presupune existenţa a două state. „Chutzpah”! (obrăznicie) au strigat oficialii israelieni, acuzândul-l că nu cunoaşte deloc realităţile din Orientul Mijlociu. „Oribil şi stupid” – au vociferat aceştia – să îl compari pe Netanyahu cu Hamas.

De fapt, Carl Bildt spunea un adevăr valabil şi astăzi: nici Hamas, nici Netanyahu (şi aliaţii săi guvernamentali de extremă dreaptă) nu susţin (chiar dacă nu-i veţi mai auzi o vreme declarându-o explicit) soluţia a două state, singura viabilă, de altminteri, după cum remarca şi Bildt, dar, adaug, imposibil de realizat în viitorul previzibil.

Fostul premier suedez enumeră cu luciditate, într-un editorial publicat astăzii, piedicile dificil, dacă nu imposibil, de surmontat, în calea singurei soluţii raţionale:

„Obstacolele sunt imense. Printre cele mai îngrijorătoare – creşterea, tot mai evidentă, a sprijinului pentru violenţă în rândul palestinienilor, care au devenit frustraţi până la disperare. Hamas nu este singura organizaţie care vede teroarea drept cea mai bună cale de urmat. Şi în Cisiordania, Autoritatea Palestiniană a pierdut controlul asupra unor zone în care ar trebui să asigure securitate şi ordine. Un alt obstacol major este includerea coloniştilor evrei fundamentalişti în actualul guvern israelian. În prezent, se estimează că 700.000 de oameni trăiesc în aşezări ilegale, împrăştiate pe un teritoriu care se presupune că va aparţine unui viitor stat palestinian. Mulţi dintre aceşti colonişti sunt înarmaţi şi, din 7 octombrie, forţează violent sute de palestinieni să plece din casele lor. Unii chiar visează deschis să demoleze Domul Stâncii şi Moscheea Al-Aqsa, astfel încât să poată reconstrui Templul biblic din Ierusalim (care a fost distrus de babilonieni în 587 î.Hr. şi, din nou, de romani în 70 d.Hr.). Extremiştii de ambele părţi vor să controleze tot pământul dintre Râu şi Mare, prin orice mijloace este necesar. Dacă vreuneia dintre ele i se permite să câştige mai mult teren, acest război va deveni chiar mai letal decât este deja”.