Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Lelia Munteanu – Unirea în viziunea lui Yuval Noah Harari

COMENTARIU Lelia Munteanu – Unirea în viziunea lui Yuval Noah Harari

COMENTARIU Lelia Munteanu - Unirea în viziunea lui Yuval Noah Harari

În urmă cu câteva ore, unul dintre cei mai cunoscuţi gânditori ai momentului, istoricul israelian Yuval Noah Harari, a postat pe contul său de Twitter următorul mesaj:

„Speranţa vine din fapte şi conexiuni, nu din gânduri solitare. Deznădejdea ne copleşeşte când suntem singuri şi vânturăm în minte scenarii infernale în legătură cu care nu putem face nimic. La urma urmei, cum putem schimba ceva ce nu există cu adevărat?

Dar, când ne concentrăm pe realitate, aproape de fiecare dată descoperim că există ceva ce putem face ca să îmbunătăţim situaţia. Fiecare persoană are o anumită putere şi exercitându-ne puterea căpătăm speranţă. Iar fiecare persoană are, de asemenea, o superputere – capacitatea de a lucra cu ceilalţi.

Cincizeci de oameni lucrând împreună pot realiza cu mult mai mult decât 500, fiecare încercând să-şi rezolve propriile treburi. Dacă vă simţiţi fără speranţă, alăturaţi-vă unei organizaţii”.