COMENTARIU Lelia Munteanu: Ura

M-am întrebat, nu o dată, ce ar fi spus marele romancier Amos Oz, din 7 octombrie până astăzi, dacă ar mai fi trăit.

Era adeptul soluţiei cu două state – Palestina şi Israel. Şi-a susţinut-o curajos şi consecvent. Mai departe nu e loc de speculaţii.

Am redeschis ultimul lui roman („Iuda”, 2014) şi m-am dus ţintit la pasajul în care unul dintre personaje perorează (acţiunea se petrece prin anii ’60):

„De câteva decenii, între ei e o înţelegere perfectă: arabii vor ţara asta pentru că e singura lor ţară, nu au alta în afară de ea, iar noi o vrem exact din acelaşi motiv. Ei ştiu că noi nu vom renunţa la ea niciodată, iar noi ştim că ei nu vor renunţa la ea niciodată. Înţelegerea reciprocă e cât se poate de clară, fără nici o îndoială. Nici o înţelegere nu e şi nu a fost între noi. (…) El era unul dintre cei care credeau că tot ce li se cere celor care se certau era să binevoiască să se recunoască unul pe celălalt, pentru ca îndată să înceapă să se simpatizeze reciproc. Nu trebuie decât să bem împreună o cafea tare şi dulce şi să purtăm o discuţie prietenească – şi imediat răsare soarele iar duşmanii vor cădea înlăcrimaţi unul în braţele celuilalt, ca într-un roman de Dostoiekski. Dar eu îţi spun, dragul meu, doi bărbaţi care iubesc aceeaşi femeie, două popoare care pretind acelaşi pământ – chiar dacă vor bea împreună râuri de cafea, râurile acelea nu vor stinge ura lor şi oricât de multă apă va curge tot nu o va spăla”.