COMENTARIU Lelia Munteanu. Vaccinaţii cu două doze de Pfizer – 50 la sută risc de contaminare cu tulpina Delta, vaccinaţii cu trei doze – doar 5 la sută
Am pus cap la cap câteva informaţii utile şi interesante, culese de pe site-ul Canalului 12 şi din articolul de astăzi din cotidianul Yedioth Ahronoth semnat de Adir Yanko.
Studiul a început în Israel odată cu campaia de vaccinare cu a treia doză de Pfizer, pe 30 iulie, şi s-a încheiat la sfârşitul lui august. Au fost monitorizaţi peste un milion de subiecţi, împărţiţi în două grupe egale, care au fost comparate – vaccinaţi cu două doze (având cel puţin 5 luni de la rapel) şi vaccinaţi cu trei doze.
Rezultatul a fost consemnat după 12 zile de la a treia doză, când rata contaminărilor în rândul acestei grupe a scăzut cu de 10 ori mai mult comparativ cu grupa celor care au primit doar două doze.
Sumarul studiului: Risc de contaminare Pozitivi Bolnavi stare gravă
Vaccinaţi 2 doze 50% 4439 294
Vaccinaţi 3 doze 5% 934 29
Argumentele necesităţii celei de-a treia doze:
- Tulpina Delta este mai „eficace”, are o putere mărită de contaminare.
- Scăderea nivelului de anticorpi la cei cu doar două doze de vaccin.
Concluzii:
- A treia doză de vaccin reface eficacitatea vaccinului la maximum, la 95 la sută în 12 zile de la injectare. Însă protecţia începe din primele una-două zile şi creşte continuu, ajungând la apogeu după 12 zile.
- Nu au apărut efecte secundare noi, comparativ cu cele de la administrarea celei de-a doua doze.
- Cercetătorii estimează că, după ce aproximativ 3 milioane de israelieni au primit a treia doză, valul 4 de covid în Israel a fost oprit.
- Este necesară continuarea studiului, pentru a răspunde la întrebarea cât timp este asigurată eficacitatea vaccinului după trei doze.
- Mâine studiul va fi pe masa FDA-ului (Agenţia americană a medicamentului), care va lua în scurt timp decizia de a aproba sau nu a treia doză de vaccin.