COMENTARIU Marius Oprea: România podului bine căzut
În Bucureşti, s-au petrecut, cu ceva vreme în urmă, lucruri greu de crezut: maşina de filaj de la Antidrog a fost săltată de Poliţia Locală, chiar în timpul unui flagrant, pe 29 mai 2022, la ora 08:31 de minute. Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) a rămas fără duba pe care era tehnică de filaj, imediat după o astfel de operaţiune asupra unei grupări care făcea trafic de droguri. Le-a fost săltată de colegii de la Poliţia locală sector 2, pentru că era parcată neregulamentar. Iniţial, poliţiştii de la antidrog au crezut că le-a fost furată, dar nu: drogurile sînt mai puţin importante, decît ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Şi ce dacă au avut aparatură de interceptare montaă pe ea: n-ar fi cazul să plărească mai mult pentru recuperare?
Culmea, toată operaţiunea a avut loc aproape de sediul IGPR din Sectorul 2, unde era lăsată, pe o stradă din apropiere, duba respectivă, necesară în supravegherea unei tranzacţii. Tranzacţia s-a făcut, dar cînd să vadă înregistrarea ei, ioc! Duba, urcată pe o platformă, plecase spre garajul poliţiei locale. În loc să prindă traficanţi, poliţiştii de la antidrog s-au dus să-şi recupereze duba cu tehnica operativă. De aici, se putea prevedea profesionalismul cu care au asigurat ulterior concertul unde s-au împărţit droguri la liber şi un tînăr a murit de supradoză. Le-o fi fost teamă, să mai ia duba cu ei: dacă li se fură cu adevărat, şi vor trebui să plătească aparatura de interceptare din buzunar?
Ieri, la Neamţ, un pod s-a prăbuşit la scurtă vreme după ce a fost construit. Cine l-a construit? Firma unui fost vicepreşedinte PSD al CJ Neamţ, tatăl unui ex-deputat PSD, ”asfaltator” local cu zeci de contracte cu statul, asociat cu finul baronului Ionel Arsene. Podul de la Luţca, ”garantat” de Arsene că va ţine cît lumea, s-a prăbuşit după 7 luni de la inaugurare.
Firma care a construit podul este Darcons SRL din Cordun, judeţul Neamţ, iar proiectantul e firma Alido Proiect, din Piatra Neamţ. Cele două firme sînt abonate la mai toate lucrările publice mari din judeţ. Firma de proiectare este deţinută de Gheorghe V. Vlasie, tatăl lui Gheorghe Gh. Vlasie zis Ginel, finul lui Ionel Arsene, preşedintele PSD al CJ Neamţ (Arsene i-a botezat un copil lui Ginel). Cei doi au fost pozaţi de paparazzi inclusiv la un restaurant din Bucureşti, unde-şi puneau la cale afacerile, departe de ochii nemţenilor. În trecut, Arsene a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de detenţie pentru corupţie la Tribunalul Bacău, într-un dosar al DNA, iar Ginel este judecat pentru aderare la grup infracţional organizat, evaziune şi spălare de bani, într-un dosar al DIICOT.
Cealaltă firmă, a constructorului, Darcons SRL din localitatea Cordun, judeţul Neamţ, este a lui Romică Rotaru, fost vicepreşedinte din partea PSD al Consiliului Judeţean Neamţ (2006-2008) şi tatăl lui Alexandru Rotaru, fost deputat PSD de Neamţ, în legislatura 2016 – 2020. Firma Darcons SRL a fost condamnată în 2019 la plata unor amenzi penale, pentru că în 2014 au extras ilegal balastru de lîngă captarea de apă şi magistrala de gaz a oraşului Roman. Că au fost hoţi, nu i-a împiedicat să aibă zeci de contracte cu statul, unul în valoare de 10 milioane de euro, (de la Consiliul judeţean al lui Ionel Arsene, pentru ”reabilitre şi întreţinere drumuri judeţenene”), altele mizilcuri, zeci de contracte de 1 milion de euro cu Compania Naţională de Investiţii, pentru lucrări de refacere şi prevenire după calamităţi în comuna Sineşti, judetul Iaşi. N-a fost nicio problemă să ”umfle” şi contractul cu podul de la Luţca.
”România lucrului bine făcut” a lui Klaus Iohannis este aceasta, în care contractele pentru ele sînt date cui trebuie: oamenilor ”lor”. Din coaliţia aflată la guvernare. Şi aşa ajung, ca-n povestea meşterului Manole, România lucrului ”bine căzut”. N-are nicio importanţă dacă în coaliţie s-au adunat acum şi aşteaptă contracte o colecţie întreagă de Doreli ori ”Gineli”, adunaţi din toată ţara la borcanul cu miere al PNRR-ului. Ei sînt ”oamenii preşedintelui”, ei se ocupă în întreaga ţară cu ”lucrul bine făcut”. Chiar şi cu poduri.