COMENTARIU Marius Oprea: ”Unde se va opri Putin?” În iad!
În logica lui Putin, un om care a ordonat otrăvirea opozanţilor săi de peste hotare, începînd cu Alexander Litvinenko şi încheind cu Alexei Navalnîi şi a văzut că n-a păţit nimic, acesta n-are de ce să se sfiască să ordone ”foc”, unei armate în dispozitiv de luptă. Ar gîndi ilogic, din punctul său de vedere, dacă n-ar face asta. Dar aici este capătul drumului. De aici încolo, Putin nu mai are cale de întoarcere.
Statul ucrainean este acum, aflat în bătaia tunurilor şi rachetelor, şi o victimă a manipulărilor şi intereselor. Am ascultat, în aceste zile, nenumărate opinii, printre ele pe aceea că Ucraina e un stat ”creat”, o făcătură artificială, naţionalistă şi şovină, care-i persecută pe români. Eu unul, am fost în anii ’90 cu ”ajutoare”, donaţii în cărţi, în comunele româneşti de dincolo de vama Siret. Am văzut de toate, am avut inclusiv amărăciunea să aflu că fundaţia căreia dusesem un autobuz plin de carte românească, adunate de la braşoveni inimoşi, de fapt le-au tranformat într-o marfă şi le-au vîndut. M-am întors mai mult furios, observînd ce au făcut ani de bolşevizare spiritului românesc.
Aceeaşi constatare o fac acum, în legătură cu toţi cei care cad în această capcană a judecării statului ucrainean, supus agresiunii Rusiei. Indirect, ei sprijină doctrina Putin, sub masca naţionalismului român. Sînt, o spun din capul locului: din două una, ori proşti, ori ”vînduţi” Federaţiei Ruse. Pentru că, în acest context al inavdării Ucrainei, să pui la îndoială statalitatea ei, nu face decît să alimenteze ideologic invazia ruşilor în ţara vecină şi să o justifice. Aici nu sînt nuanţe: ”ţii” cu urainenii, sau cu ruşii.
Slavă Domnului, imaginile de la punctele vamale prin care curg mame cu copii mici, refugiaţi în România, sînt cele care definesc poporul nostru. Una, cu un preot cu un lighean albastru, împărţind gpgoşi calde copiilor refugiaţi din calea războiului, nu o să o uit prea uşor. Şi, fără îndoială, tot mai multe asemenea scene, care se adună într-un tablou vast, care asociază tragedia cu eroismul, gingăşia şi cruzimea, sîngele şi ghioceii sînt de natură să dea un aer realist şi impresionant războiului, care a ajuns atît de aproape de noi. În Europa.
Lumea se întreabă, am auzit des această întrebare, pînă unde va merge Vladimir Putin, în nebunia lui. Răspunsul îl dă ligheanul cu gogoşi calde, din braţele preotului, român bucovinean de la graniţa Siret şi al celor care, aidoma lui, au sărit în ajutorul refugiaţilor. Şi, nu mă îndoiesc, aşa se întîmplă peste tot – şi nu doar în cazul României. Toate aceste imagini sînt cele care fac, treptat,diferenţa. Fac ca Vladimir Putin să se plimbe, pe oră ce trece, prin lume, la braţ cu cadavrul său politic.