Încercând să câştige măcar un vagonet de popularitate pentru dumnealui şi partidul domniei sale, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a ţinut să le transmită un mesaj minerilor cu ocazia Sfintei Varvara: ”În această duminică o sărbătorim pe Sfânta Varvara, care este şi ocrotitoarea minerilor. Minerii României fac o muncă grea şi adesea nu primesc mulţumirile şi recunoştinţa pe care o merită. Cărbune, huilă, uraniu, pământuri rare, dar şi sare, cupru, aur şi alte resurse ne-energetice, toţi cei care lucrează în minerit merită un gând de mulţumire pentru sacrificiul lor şi al famiilor lor. România este o ţară bogată în resurse naturale, iar oamenii care fac posibilă extracţia acestora sunt cei care fac ca ziua de mâine să fie mai prosperă şi mai sigură. Noroc bun tuturor minerilor! La mulţi ani!”.
Dar parcă huila şi cărbunii nu mai trebuie folosiţi pentru că poluează atmosfera. Parcă trebuie să căutăm să facem rost de energie numai cu ajutorul apei, soarelui şi vântului. Totuşi, căror mineri li s-a adresat ministrul Energiei? Probabil că numărul minerilor din România este sub cel al numărului de angajaţi din ministerul condus de Virgil Popescu.
Dacă o mină de cărbune mai găseşti pe ici, pe colo, minele de uraniu există, dar lipsesc cu desăvârşire. Singurei exploatări de uraniu din România, cea de la Crucea, judeţul Suceava, i s-a pus cruce în urmă cu câteva luni. Închiderea minei de la Crucea a lăsat aproximativ 300 de oameni pe drumuri, cărora Statul a trebuit să le plătească şomajul, a văduvit bugetele localităţilor din zonă de nişte încasări şi a sărăcit bugetul public de banii plătiţi pentru a importa uraniu. Başca faptul că în cazul unui zăcământ atât de important ca uraniul este bine să îl ai tu, şi nu fii la mâna altora.
După urările transmise de ministrul Popescu minerilor care scot uraniu, în condiţiile în care în ţara noastră nu mai există aşa ceva, probabil că urmează ca acesta să ureze succes naţionalei de fotbal a României în meciul cu Brazilia, pe care urmează să îl dispute în optimile Campionatului Mondial din Qatar.