COMENTARIU Sorin Avram: Poporul român, angajatul model al lui Klaus Iohannis

Publicat: 27 07. 2020, 09:24
Actualizat: 27 07. 2020, 09:31

Negocierile care au durat patru zile şi patru nopţi, efectiv l-au stors de energie pe preşedintele României, Klaus Iohannis, care nu a mai avut puterea să iasă în faţa poporului pentru a-i da raportul referitor la fondurile obţinute de România la Bruxelles. La finalul întâlnirii de la Bruxelles, unde domnul preşedinte s-a lăudat că a fost negociator, şi nu doar spectator, acesta a vorbit despre cele 80 de miliarde de euro care se vor revărsa peste ţară, dar nici până în ziua de astăzi nu a oferit detalii.

Klaus Iohannis nu a spus nici când vor veni aceşti bani, nici în ce condiţii şi nici pentru ce. Va beneficia ţara noastră de toţi banii sau, ca până acum, funcţie de cât va fi capabilă să absoarbă în baza proiectelor depuse, adică undeva în jur de 50%? Cât din această sumă reprezintă fonduri nerambursabile şi cât împrumuturi? Care sunt domeniile de activitate care vor avea parte de fonduri europene? Cât va fi contribuţia României la bugetul Uniunii Europene în următorii ani?

Un reprezentant al unei firme trimis la o negocieri, atunci când revine la birou trebuie să dea socoteală angajatorului. Acesta trebuie să spună ce a discutat, ce angajamente şi-a luat în numele firmei, ce contracte a semnat şi care sunt perspectivele. În baza raportului, reprezentantului firmei i se decontează cheltuielile cu cazarea şi deplasarea, iar funcţie de rezultatele obţinute şefii săi hotărăsc dacă îl premiază, dacă raporturile contractuale rămân neschimbate ori dacă respectivul este concediat. Aşa se întâmplă la orice societate comercială, fie că aceasta vinde caramele ori produce salam de Sibiu, fie că vorbim despre contracte de 10.000 de lei ori de 100.000 de euro.

În cazul recentului summit de la Bruxelles discutăm despre interesele unei ţări, nu despre cele ale unei firme care produce pufuleţi, şi despre o sumă de ordinul zecilor de miliarde de euro, şi nu de ordinul zecilor de mii de lei. Cu toate acestea, Klaus Iohannis încă nu i-a dat raportul angajatorului său, poporul român. Şi nici nu o să i-l dea, pentru că, aşa cum a arătat-o până acum în atâtea rânduri, domnul Iohannis consideră că nu dumnealui este angajatul poporului, ci poporul este angajatul său. Un angajat care nu comentează şi care-şi vede de treabă, preocupat să-şi mulţumească şeful plătindu-i salariul, deplasările în străinătate, naveta la Sibiu şi şederea la Bucureşti, şi votându-i partidul. Adică, un angajat model.