Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Noi, cei din tribuna a II-a

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Noi, cei din tribuna a II-a

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Noi, cei din tribuna a II-a

A început Campionatul European de fotbal iar Bucureştiul este gazda a patru meciuri.

La primul, pe Arena Naţională, au ţinut să participe ca invitaţi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, un vice-prim ministru, miniştri, primarul general.

Domniile lor s-au tolănit boiereşte în fotoliile lojei oficiale şi s-au înfruptat, la propriu şi la figurat, din exclusivităţile tribunei oficiale.

La acelaşi meci, Gică Hagi, Gică Popescu şi Dorinel Munteanu, şi-au cumpărat bilete şi au privit partida din tribuna a II-a.

Motivul ?

Nu s-a gândit nimeni să-i invite.

Ruşinos !

Acolo, în tribuna a II-a, printre muritorii care îi adulează, cei trei mari sportivi s-au împlinit cu dragostea fanilor de-o viaţă şi au participat simplu la bucuria  sportului care i-a făcut celebri.

Celebritatea nu au păstrat-o numai pentru ei.

Ea s-a răsfrânt asupra României, pentru că pe tricourile lor era scris mare cât să vadă toată lumea, România.

Valoarea lor a dat valoare României iar România le e datoare.

Sigur, s-ar naşte întrebarea cât de datoare le e România politicienilor din tribuna oficială, ei fiind în postura, evident nemeritată, de privilegiaţi.

Întrebarea e retorică, iar comparaţia cu cei trei campioni ar fi trivială.

Am înţeles că politicienii aceia, amatori de glorie de împrumut, au invocat că n-ar fi ştiut că Hagi, Popescu şi Munteanu s-ar afla „dincolo”.

Primul lucru pe care ar fi trebuit să-l facă era să întrebe unde sunt fotbaliştii de glorie, nu numai cei trei, iar în lipsa lor ar fi trebuit s-o şteargă cât mai repede.

Locul lui Hagi, Popescu şi Munteanu şi a colegilor din „generaţia de aur” era, este şi va fi numai în tribuna oficială.

Acolo s-ar regăsi în recunoştinţa pentru ceea ce au făcut pentru numele de român.

Recunoştinţa e floare rară iar politicienii în cauză, conştient sau nu, nici nu contează, au confirmat-o şi cu această ocazie.

Ticăloşia însă este a FRF.

Am auzit din partea acesteia replici demne de filmele cu proşti.

Zic ei că n-au nici o vină, UEFA le-a repartizat biletele, iar ei n-au făcut să le distribuie.

Cui ? Am văzut…

Frustrat de faima celor trei mari, complexat de Gică Popescu în special şi duşmănos cu acesta, preşedintele federaţiei s-a regăsit, stupid şi fudul, într-un gest de mârlănie.

Nici măcar rezerva fanionului de la colţul terenului n-ar merita să fie.

Un gest grobian, o ruşine cât toate stadioanele României…