COMENTARIU Valeriu Şuhan: S-a terminat cu şmecheria…

Nouă, ăştia mulţi, e singurul lucru care ne-a rămas. Cu siguranţă, solidaritatea este ceea ce ne-ar putea întări speranţa că vom ieşi cât mai puţin afectaţi din această încercare teribilă, molima noului coronavirus.

Dar, mai ştim noi ce înseamnă solidaritatea ? Nu numai că n-am mai exersat-o, dar nici măcar nu mai ştim exact ce înseamnă. A trecut prea mult timp de când ne-am manifestat ca atare.

Personal, am prins trei mari momente în care noi românii, am debordat de solidaritate, generând de fiecare dată, un val de încredere în sine şi de speranţă în viitor. Am avut un soi de entuziasm nefiresc, având în vedere existenţa noastră de până atunci.

Daniel Funeriu și-a depus candidatura la prezidențiale

16:45

Anton Pisaroglu nu mai candidează la alegerile prezidențiale: Am decis că e mai bine pentru mișcarea noastră să nu merg mai departe

16:39

Primul, a fost în 1968, în August, când era iminent ca România să fie invadată de ”pretinii” din tratatul de la Varşovia în frunte cu sovieticii. Al doilea, nouă ani mai târziu, a fost cutremurul din Martie 1977. Al treilea, a fost în Decembrie 1989 la Revoluţie, sau ce-o fi fost atunci.

În toate cele trei ocazii, momente istorice după părerea mea, norodul ăsta al nostru a avut o zvâcnire pe care probabil, nu mulţi i-ar fi putut-o bănui.

Am demonstrat că suntem vii şi vrem să rămânem aşa.

Ne-am îmbăţoşat brusc şi cu atâta tărie, că mai toţi ne-am simţit aproape unii de ceilalţi, ca într-o falangă.

Ne-am simţit solidari. Cu noi şi patria noastră.

Acum, Mama Natură ne supune unei teribile încercări, care ne periclitează propria existenţă. Pandemia asta a adus cu ea groaza zilei de mâine. Nu credeam mai nici unul, că aşa ceva ni se poate întâmpla. Că toată viaţa şi agoniseala noastră atât de dragă, se vor fi putând dovedi fără valoare, aşa, peste noapte.

Vorba cuiva, eram fericiţi, dar nu ştiam asta.

Acum, avem tot doar o singură cale de urmat, dar nu pentru că am fi ajuns noi, prin propria conştiinţă, la concluzia asta. Calea asta este a solidarităţii şi este unică pentru că la ea, pur şi simplu, nu există alternativă. Nimic nu o poate înlocui, dacă vrem să continuăm a trăi.

Iar eu, cred că vrem ! Avem prea multe datorii de dus la îndeplinire pe-aici. Şi nu mă refer la cele de la bănci.

Serios, sunt atât de multe lucruri pe care le datorăm copiilor noştri, bătrânilor noştri, fraţilor noştri, prietenilor, dar şi nouă înşine.

Viaţa e datoria noastră.

De data asta, nu mai încape nici o ”şmecherie”.

A fi solidar acum, înseamnă cu precădere să fii disciplinat. E greu, mai ales pentru noi, obişnuiţi cu fenta, dar de data asta, fără disciplină, suntem morţi, la propriu. Dacă nu ne omoară molima, o va face ceea înseamnă consecinţa ei. Ambele variante, sunt potenţate de lipsa de disciplină şi deci, de solidaritate.

A fi solidar acum, mai înseamnă
să fii empatic
să fii generos
să fii curajos
să fii hotărât
să fii responsabil
să fii optimist.
să fii încrezător.

A fi solidar acum, înseamnă să fii patriot.

Să dovedim toate acestea şi vom trece cu bine peste încercarea asta grea.

Ar mai fi ceva… Să dea Cel de Sus ca toate calităţile astea pe care ni le dorim nouă înşine, norodul, cum ar veni, să le manifeste şi cei de ne conduc, că tare ne-ar mai ajuta.