O carte pe zi: „Râul timpului” de Vahagn Grigorian

Probabil foarte puţini dintre cititorii acestei rubrici ştiu cine este Vahagn Grigorian. Născut în 1942 la Erevan, în Armenia, este un scriitor prolific în domeniul beletristicii. A lucrat mai întâi ca profesor de limbă şi literatură armeană la o şcoală rurală, apoi ca redactor la Editura Hayastan (Armenia), ca secretar-general de redacţie la revistele pentru tineret şi ca secretar al conducerii Uniunii Scriitorilor din Armenia (1986-1994). În anii 1986-1994, a fost membru în conducerea şi preşedinţia Uniunii Scriitorilor.

A publicat după 1964 numeroase cărţi de proză: romane, nuvele, basme, schiţe, povestiri. A câştigat o serie de premii literare, între care Premiul de stat al Armeniei pe anul 2009 pentru romanul Jamanachi ghetă (Râul Timpului).

Acest roman pe care îl semnalăm astăzi este pentru prima oară tradus într-o limbă străină.

Războiul din Ucraina, ziua 1143. UE va sprijini industria de apărare a Ucrainei cu peste 2 miliarde de euro din active rusești / Marea Britanie și Norvegia vor oferi Ucrainei un sprijin militar comun în valoare de 585 de milioane de dolari

Mobexpert Cluj s-a mutat într-o casă nouă, de 4300 metri pătrați

Un roman despre om şi destin, lumea înconjurătoare şi realitatea, şi mai ales despre genocidul armean. Ce s-a întâmplat ieri, ce se petrece astăzi, ce va urma mâine.

Iată ce povesteşte un personaj într-o pagină relevantă: „Iar acum răspunsul sanctificant a venit de la sine: Kemal mântuia Turcia. Iar criminalii şi jefuitorii de ieri, care de groaza pedepsei se ascunseseră în gaură de şobolan, s-au strecurat afară şi preschimbaţi în lei s-au înregimentat ca un singur om sub flamura luptei de eliberare naţională. Desigur, e greu de crezut că îi uneau sentimentele patriotice (în sensul cunoscut de noi), dar nici trecutul criminal comun nu era o bază rea de unificare. Lipseau armele, iar pe astea le-au primit de la Lenin. Imperialiştii anco-anglo-americani s-au întristat, dar în loc să ţină doliu au iceput la rândul lor să câştige bunăvoinţa lui Kemal, englezii au eliberat fără proces pe criminalii turci deţinuţi pe insula Malta, americanii au renunţat la mandatul asupra Armeniei, iar francezii, care proclamaseră Cilicia „Foyer national arménien”, au început să întindă turcilor, peste capetele noastre, o mână frăţească. Şi a sosit ora astrală a lui Kemal şi a vitejilor săi. Şi-au ascuţit uneltele de lucru şi au luat-o la goana în toate direcţiile spre locurile care mai erau armeni şi greci. Kemal nu le-a legat mâinile cu legi despre reaşezare şi altele asemenea, de data asta nu mai aveau nevoie formalităţi, nu mai era un masacru obişnuit, ci o luptă de eliberare naţională, adică ucide câtă vreme nu ţi-ai mântuit patria, şi eroii, luându-şi avânt la gândul nu numai că îşi ştergeaţi de pe ei stigmatul de criminali, dar şi că poate erau ultima generaţie de turci fericiţi care puteau după voia inimii să facă să curgă sânge de oameni neînarmaţi şi să rămână nepedepsiţi, s-au întrecut pe sine. Au omorât cu zecile şi sutele de mii. Pe greci în Pont. Încurajaţi de chemarea la luptă a lui Kemal, să ştergem de pe faţa pământului numele de Armenia, năpustindu-se asupra armenilor, eroii dezlănţuiţi au invadat Cilicia, au ajuns în Armenia răsăriteană. (…) Şi pretutindeni măcelul era însoţit de o misiune civilizatoare singulară: etrau dărâmate şi incendiate biserici şi şcoli, bibiloteci şi tipografii, eau pângărite cimitire.”

La finalul romanului, vocea scriitorului:

„Vom reuşi să ne unim de la Est la Vest, de la Nord la Sud, în jurul ideii <>? Tot atât de compact pe cât izbutim să ne strângem câteva persoane cap la cap în micuţa cafenea de pe strada a 5-a? Poate simpla dorinţă să devină un mare scop? Un scop viabil, trecând prin ani, prin generaţii, curgând continuu ca Râul Timpului. Sincer spus, nu ştim. Experienţa de ieri aduce amintiri triste (mergeam necălăuziţi, împrăştiaţi, lipsiţi de idei) şi cerul întunecat al serii de ianuarie, care coboară încet, ne pare o lespede funerară, iar vântul care suflă prin crăpăturile ferestrei, un necrolog. Inima ta, însă, imploră ca măcar cu un ochi să te rupi de ziua de ieri şi să trăieşti până în zori…”

Vahagn Grigorian – Râul timpului. Traducere din limba armeană şi note de Sergiu Selian. Editura Integral. Colecţia Armenia integral. 492 pag.