În scrisorile adresate Hershey, Mondelez International, Theo Chocolate şi Trader Joe’s, Consumer Reports a declarat că expunerea pe termen lung la aceste metale poate duce la probleme ale sistemului nervos, la suprimarea sistemului imunitar şi la afectarea rinichilor.
Organizzaţia a precizat că pericolul este mai mare pentru femeile însărcinate şi copiii mici din cauza riscului de probleme de dezvoltare. Scrisorile au fost însoţite de aproape 55.000 de semnături ai unei petiţii.
Luna trecută, Consumer Reports a declarat că 23 din cele 28 de tablete de ciocolată neagră pe care le-a testat conţineau niveluri potenţial dăunătoare de plumb, cadmiu sau ambele.
Cinci dintre ele aveau niveluri ridicate ale ambelor metale: două de la Theo şi câte una de la Lily’s, deţinută de Hershey, Green & Black’s, deţinută de Mondelez-, şi Trader Joe’s.
Consumer Reports a declarat că mulţi consumatori mănâncă ciocolată neagră pentru potenţialele sale beneficii pentru sănătate şi pentru nivelul relativ scăzut de zahăr, dar „nu este nimic sănătos în ingerarea de metale grele”.
Producătorii de ciocolată nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.
National Confectioners Association, un grup comercial, a declarat că orientările de sănătate din California pe care Consumer Reports le-a folosit şi pe care le consideră cele mai sigure, nu sunt „standarde de siguranţă alimentară” şi că ciocolata poate fi consumată.
Trader Joe’s a fost dat în judecată de cel puţin nouă ori de către consumatori din cauza ciocolatei negre de când Consumer Reports a publicat studiul său.
Hershey’s şi Mondelez au fost, de asemenea, date în judecată din cauza constatărilor revistei, la fel ca şi alţi producători de ciocolată, inclusiv Godiva şi Lindt.