Contractul cu firma care administra restaurantul din Parlament a fost reziliat – surse

Publicat: 14 03. 2025, 15:57

Contractul a fost reziliat vineri, în urma controlului comisarilor ANPC, au precizat sursele citate.

Comisarii ANPC au găsit, vineri, la restaurantul din Palatul Parlamentului multiple nereguli, au aplicat amenzi de peste 70.000 de lei și au retras aproape 300 de kilograme de produse alimentare, în valoare de 15.070 lei, care nu respectau condițiile de siguranță alimentară. Localul a fost închis.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat joi un control la punctul de lucru al Magnific Online SRL, situat în Palatul Parlamentului (Salon Brâncovenesc). Controlul a relevat multiple nereguli care pun în pericol siguranța alimentară a consumatorilor, iar măsurile dispuse sunt de natură să protejeze sănătatea publică și să asigure respectarea reglementărilor în vigoare.