- Home
- Stirile zilei
- (01.05.2021, 14:22)
- Ştefan Ionescu
COVID-19 omoară şi indirect. Incendiu izbucnit într-un spital din India. Mai mulţi morţi raportaţi, inclusiv asistente
- Un spital covid din India a luat foc, iar 18 oameni au murit
- Incendiul a fost declanşat de o scurgere a unei butelii de oxygen
- India a raportat 401.993 de cazuri în ultimele 24 de ore

FOTO: Profimedia/ Un poliţist (S) escortează o rudă (D) pentru a identifica telefonul mobil al surorii sale, o asistentă care a murit în incendiul izbucnit noaptea la Spitalul Patel Welfare Covid, din Bharuch, la aproximativ 190 km de Ahmedabad, la 1 mai, 2021
Covidul ucide şi indirect, prin suprasolicitarea sistemelor sanitare. În India, 18 oameni au murit după un incendiu la un spital covid.
Flăcările au pornit în miez de noapte. Pompierii şi ceilalţi angajaţi ai spitalului au reuşit să salveze 31 de oameni din flăcări şi fum.
„În jurul orei 00.45, din cauza unei scurgeri la o butelie de oxigen la secţia ATI, un incendiu a izbucnit brusc. La acel moment, în secţie erau 12 pacienţi şi câteva asistente. ”, a declarat Dushyant Patel, reprezentant al guvernului local.
Situaţia în India este mai mult decât dramatică. Ultima zi a adus un bilanţ de peste 400.000 de infectaţi, iar spitalele nu mai fac faţă de săptămâni bune.
În luna mai, experţii medicali ai ţării au avertizat că noua tulpină este mult mai periculoasă decât altele, dar guvernul a refuzat să impună restricţii noi.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe