COMENTARIU Marius Oprea: Iohannis cel mîndru şi poliţistul cel viclean, ”coruptul” care-şi vinde concediul

După o lungă hibernare pe ”flancul estic”, cu numai o singură şedinţă de CSAT în tumultul care de două luni face ştirile internaţionale, preşedintele  Iohannis a arătat în faţa camerelor o geacă nouă de piele neagră, care-i venea ca turnată. După modelul Vela, dar ce mai contează. Ne-a arătat că e pregătit pentru orice. Să se bată cu Putin (la golf), sau să înjghebe alianţe şi ”exerciţii”. E numai bun pentru şefia NATO, atunci cînd Jens Stoltenberg va pleca la Banca Norvegiei, iar cineva trebuie să-i ocupe locul. Se pare că favoritul e el, Klaus Iohannis. S-a pregătit. Ştie tot: nu s-a luptat el, ani de zile, cu mîinile goale, cu ”ciuma roşie”?

Abia aştept momentul. Despărţirea de România, ţapăn, dar vesel în suflet. Singurul sas care pleacă fără să-şi piardă agoniseala din ţară (casele), parcă pentru a stinge lumina pentru restul. Să nu uite să închidă şi gazul. Că, evident, la creşterile care nu contenesc, nu-l vom mai putea plăti.  Noi nu vom pleca nicăieri, neavînd unde. Stăm aici. ”Bucuroşi le-om duce toate…”, dar mai puţin bucuroşi le-or duce însă poliţiştii, jandarmii şi pompierii, aproape de o mie, din Cluj. Ei au fost prinşi cu mîţa-n sac şi au făcut al doilea subiect al zilei. S-a descoperit ”caracatiţa”.

Prezentat drept un ”caz de corupţie” care ”zguduie poliţia română”, ce s-a descoperit la Cluj nu ştiu dacă sunt fapte pe care să le descriu drept infracţiune sau amărăciune. Un comunicat al subordonaţilor lui Bode, în perfecta limbă din lemn de baston al poliţiei clujene e edificator: „cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, în acest moment precizăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj are calitatea de persoană vătămată, în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care vizează infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu privire la decontul unor servicii turistice acordate cadrelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj”. A fost vorba iniţial de 60 de poliţişti din Cluj, apoi s-au mai descoperit şi alţii, apoi că şi cei de la jandarmi şi pompieri procedau la fel.

Marcel Ciolacu: Klaus Iohannis nu ar fi trebuit să-şi dea demisa

20:46, 20 Feb. 2025

Ultimele cuvinte ale lui Iohannis înainte de a pleca spre Sibiu

12:41, 12 Feb. 2025

Despre ce e vorba? Potrivit legii, angajaţii din MAI au şi ei dreptul la ”tichete de vacanţă”, dar în altă formă: e de ajuns să prezinte la instituţie facturi de la o unitate de cazare, iar instituţia le decontează maximum de sumă, cei 1450 de lei, ca la toată lumea. Amărîţii, nenorociţii de poliţişti, pompieri şi jandarmi din Cluj au renunţat la vacanţă, pentru opt sute-o mie de lei în plus, adaos la salariul anual. N-au furat nimic. Impozitele către stat au fost plătite de emitentul facturii, care şi-a încasat de la plătitor sumele şi au fost scăzute din ”voucherul” acestuia. Cel care s-a furat singur, de posibilitatea de a petrece o vacanţă, a fost poliţistul sau angajatul MAI, care s-a văzut nevoit să renunţe la ea. N-a fost niciun furt. A fost expresia umilinţei de a transforma o plăcere în acoperirea unei necesităţi. Marea descoperire a ”fraudei” de la Cluj, în care singurul fraudat, prin consimţămîntul său a fost beneficiarul unei vacanţe care a rămas un vis, este starea jalnică la care  a ajuns poliţistul român. Mă întreb cîtă minte trebuie să aibă un procucuror, ca să nu vadă dincolo de aparenţe: că nu e vorba de o infracţiune, ci de o stare de sărăcie, la care a ajuns în România însuşi apărătorul legii.

Numărul mare de angajaţi ai MAI care şi-au vîndut vaucherele, preferînd să încaseze cel mult 70% la din sumă (ştiu, pentru că mi l-am vîndut şi eu pe ultimul primit ca angajat la stat, cel din 2019) nu indică vreun nivel de corupţie în instituţie, cum pompos a fost denumită această practică. E, pur şi simplu, o expresie a umilinţei în care eşti împins, cînd sursele de venit sînt mult mai mici decît cheltuielile. Sărăcia, cu alte cuvinte – şi umilinţa care o însoţeşte şi te împing să renunţi la mirajul unui concediu, pentru cîteva sute de lei în plus. Aceeaşi sărăcie, contrastînd vibrant, între convoaiele de tehnică militară americană şi satele României pe care le străbăteau, între geaca de piele a lui Iohannis şi uniforma ponosită de atîta purtare, a unui poliţist român.