COMENTARIU Lelia Munteanu: Colivia
În ultimii ani ai pontificatului, bolnav şi confuz, s-a cufundat definitiv în sine. A avut parte însă de o tele-agonie, care întrece cu mult spectacolele necrofile de astăzi. Radiourile i-au înregistrat ultimele gemete, televiziunile i-au vânat ultimele imagini de pe patul de suferinţă. Medicul său personal, un scelerat pe nume Riccardo Galeazzi Lisi, i-a vândut ultimele imagini presei, ba – din greşeală – i-a anunţat moartea cu câteva ore mai devreme. Iar trupul său neînsufleţit a fost expus timp de patru zile învelit în celofan, fiindcă acelaşi medic a greşit protocolul de îmbălsămare…
…. La Vatican, Pius al XII-lea o adusese, din Germania, unde-i servise la Nunţiatură, pe sora Pasqualina Lehnert. L-a slujit, vreme de 41 de ani, cu un devotament fanatic şi l-a vegheat până în ultima lui clipă. Casnicii clevetitori ai Palatului Pontifical o porecliseră „Papessa”. Peste strania legătură cu această călugăriţă (unii spun că a fost singura lui confidentă, dar Papa nu se confesa nimănui) s-a aşezat, temeinic, lespedea timpului.
Puţin după moartea Papei, decanul cardinalilor, monseniorul Tisserant, a alungat-o din Vatican.
Cea mai tulburătoare imagine pe care o am în cap e a maicii Pasqualina Lehnert, îndepărtându-se în lumina sângerie a amurgului, în mână cu o colivie…