Prima pagină » Știrile zilei » Dan Dungaciu, înainte de consultările de la Cotroceni: Alegerile anticipate, singurele care pot relegitima România

Dan Dungaciu, înainte de consultările de la Cotroceni: Alegerile anticipate, singurele care pot relegitima România

Prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor Dan Dungaciu a anunțat miercuri că cererile formațiunii sale înainte de consultările de la Palatul Cotroceni nu s-au schimbat, delegația urmând să meargă pentru a cere calea alegerilor anticipate, punctând că România are nevoie urgentă de o „relegitimare politică”.
Dan Dungaciu, înainte de consultările de la Cotroceni: Alegerile anticipate, singurele care pot relegitima România
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Radu Mocanu
16 sept. 2026, 21:06, Politic

Relegitimarea politică prin alegeri anticipate

Dan Dungaciu a declarat că poziția AUR pentru consultările de la Cotroceni nu s-a schimbat față de ultimele consultări, precizând că formațiunea va cere din nou calea alegerilor anticipate. 

„S-a accentuat ideea că România are nevoie, nu doar de un Guvern, ci de o relegitimare politică și, din punctul acesta de vedere, vom accentua și de data asta ideea de alegeri anticipată, singură, care pot să relegitimeze politic România”, a declarat Dan Dungaciu, miercuri, la B1TV. 

Condițiile pentru învestirea unui nou Executiv

În ceea ce privește formarea unui guvern, Dungaciu a precizat că AUR nu va vota un Executiv din care partidul nu face parte. 

„Nu votăm niciun guvern care nu face parte, și ca să facem parte dintr-un guvern e necesară o negociere, dacă ni se va oferi mandatul va fi o negociere formală, deschisă, așa cum trebuie să fie făcute, în condițiile în care este asumată ideea că Partidul AUR este ca oricare alt partid din spațiul politic românesc”, a subliniat liderul AUR. 

Tensniunile din societate

Liderul AUR a adus ca argument starea de nemulțumire generalizată din societate, manifestată prin violențele de la protestul fermierilor de marți. 

„Toate tensiunile pe care le-am văzut în ultima vreme, unele dintre ele dramatice, cum s-a întâmplat în Piața Victoriei, nu fac decât să ateste că există, la nivelul societății românești, o tensiune acumulată, care debușează în tot felul de forme. O vedem în lipsa de încredere în instituțiile statului român, care e dramatică, în faptul că peste 90% dintre români cred că România merge într-o direcție greșită”, a mai spus liderul AUR. 

Declarațiile sale vin în contextul în care președintele Nicușor Dan i-a invitat, joi, la Palatul Cotroceni pe președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament, pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru. 

Recomandarea video