Comisia Economică a Parlamentului israelian a discutat ieri cererea lui Netanyahu ca Statul să-i plătească, retroactiv din 2009, impozitul aferent tututor beneficiilor obţinute ca prim ministru.
Care e procedura: orice beneficiu primit de un bugetar ca rezultat al funcţiei pe care o îndeplineşte e considerat venit şi impozitat ca atare. Exemplu – primele bugetarilor de Pesah sau de Rosh Hashana (Anul Nou), pe care, dacă nu vor să accepte impozitul, le pot refuza. Bibi Talent a cerut să fie scutit de impozitul pe acest tip de beneficii. (Scutirea putea fi acordată, cel puţin până ieri, doar pe aşa-zisele „beneficii obligatorii”, cum e, de pildă, automobilul supersecurizat al premierului).
Pretenţia lui Benjamin Netanyahu – cu atât mai mult cu cât o ridică în plină criză economică – e de-a dreptul sfidătoare. E vorba despre aproximativ un million de shekeli (echivalentul a 260.000 de euro), reprezentând în cea mai mare parte upgradări la reşedinţa sa particulară din Cesareea.
Scutirea retroactivă de impozit s-a aprobat în Knesset, într-o şedinţă calificată de presă drept „penibilă şi patetică”. De notat că membri Alb-Albaştrilor care fac parte din Comisia Economică n-au fost prezenţi în sală. De altfel, la începutul săptămânii, Benny Gantz, premierul în aşteptare, a declarat că renunţă la cancelaria de prim ministru alternant, promisă în acordul de coaliţie (birou oficial urmând să-i fie locuinţa sa particulară din Rosh HaAin), refuzând să primească şi sumele reprezentând cheltuielilor casnice ale membrilor familiei.
Bibi Talent, care se plânge de multă vreme că n-are bani de avocaţi, e al patrulea cel mai bogat politician din Israel, cu 50 de milioane de shekeli (13 milioane de euro) în bănci şi trei proprietăţi imobiliare de lux.