Te anunţ că a apărut şi prospectul vaccinului Pfizer anti Covid-19, dar asta nu te ajută prea mult. Este clar că vei fi imunizat abia după şapte zile de la administrarea celei de a doua doze de vaccin şi că te poţi vaccina doar dacă ai peste 16 ani. În schimb, dacă ai sub 16 ani şi vrei să te vaccinezi, nu se ştie ce efect va avea vaccinul asupra ta.
La fel cum în prospect mai este precizat şi că nu au fost făcute studii pentru a vedea efectul vaccinului anti-covid dacă este amestecat cu alte medicamente, ori efectul lui asupra femeilor însărcinate şi a celor care alăptează. De asemenea, nici dacă îţi va fi afectată fertilitatea nu se ştie.
În schimb, îţi pot spune care sunt cele mai des întâlnite efecte adverse: dintre persoanele pe care s-a efectuat testarea vaccinului Pfizer, peste 80% au resimţit durere la locul injectării timp de câteva zile, 60% au resimţit oboseala, 50% au avut dureri de cap, 30% au avut dureri musculare, 30% au avut frisoane, 20% dureri articulare şi 10% au făcut febră.