MEDIAFAX HEADLINES
This browser does not support the video element.
Lista prefecţilor schimbaţi de Guvern. FOTO
Guvernul a decis încetarea mandatului şi numirea în funcţie pentru 19 posturi de prefect şi două de subprefecţi, au precizat pentru MEDIAFAX surse politice.
Deputatul Mădălin Voicu, control judiciar şi o cauţiune de 500.000 de lei
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat oficial că a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, în valoare de 500.000 lei, pentru o perioadă de 60 de zile, în cazul deputatului Mădălin Voicu.
Cazul copiilor din Argeş – Ministrul Sănătăţii: Experţii internaţionali ajung astăzi în Bucureşti
Cei doi experţi internaţionali de la Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor, care vor ajuta la investigarea situaţiei copiilor îmbolnăviţi în Argeş, ajung joi în Bucureşti, a anunţat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.
OMV Petrom (SNP) a înregistrat anul trecut o pierdere de 690 de milioane de lei, comparativ cu profit de 2,1 miliarde de lei în anul 2014, primul rezultat negativ de la privatizarea din 2004, iar conducerea şi-a anunţat intenţia de a a nu propune distribuirea de dividende.
Liderii europeni încearcă timp de două zile, la Bruxelles, să împiedice un „Brexit”
Liderii europeni încearcă joi şi vineri să ajungă la un acord în privinţa concesiilor de făcut Marii Britanii, pentru a-i convinge pe britanici să rămână în Uniunea Europeană, dar fără a frâna o continuare a integrării zonei euro, relatează Reuters în pagina electronică.