Bucureştiul este un oraş original prin organizarea sa administrativă lipsită de eficienţă, anacronică şi perdantă pentru cetăţenii săi.
Practic, în Bucureşti funcţionează şapte oraşe, conduse, distinct, de câte un primar, un consiliu local şi o cohortă de funcţionărime.
Îşi administrează bugetul în mod exclusiv, după cum vrea fiecare şi lipsesc Bucureştiul de caracterul său unitar.
Unii cu borduri şi supra-borduri, alţii cu băncuţe sau panseluţe, unii vopsesc cu o culoare, alţii cu alta, iar competenţele de administrare a domeniului public sunt aleatorii.
Apoi, mai există diferenţele istorice !
Cum poţi compara Sectorul 1 cu Sectorul 5, de exemplu ?!
Unii au bani de-şi pun şi-n cap, alţii n-au după ce bea apă.
La figurat, desigur…
În materia urbanismului, la fel, fiecare după cum îl taie capul.
Legal, Primăria Generală nu prea are treabă cu primăriile de sector şi evident, nici primarul general cu primarii de sector.
Totul e un fel de n-ar-mai-fi, funcţionând ameţit, contorsionat şi complet aiurit.
Bugetul primăriei generale e la cheremul guvernului, care îi repartizează cotele defalcate din TVA şi impozitul pe venit sau profit.
Asta, dacă vrea !
Dacă nu vrea, o lasă cu ochii-n soare şi cu mâna-ntinsă.
Nu contează că banii ăia sunt ai bucureştenilor sau că primarul, care o fi el, e ales de aceiaşi bucureşteni.
Aşa cum e organizat astăzi, Bucureştiul oferă un spectacol administrativ grotesc.
Fiecare cu ale lui, distonând în ansamblul oraşului şi accentuând diferenţe pe care le-am fi vrut măcar estompate.
Azi, avem un primar general contemplativ, iar cel mai mare şi mai bogat sector este condus de un primar obsesiv-compulsiv.
Parc-am fi meritat mai mult…