COMENTARIU Lelia Munteanu: Cele două Israeluri

Pe lângă cele 25 de cărţi ale lui Jared Kushner (care or fi ele?), mai există două mii cinci sute. Una ar fi „To Jerusalem and Back. A Personal Account” (1976) a lui Saul Bellow.

Bellow e de cinsprezece ani oale şi ulcele. Problemele au rămas dureros de vii, ca la începutul anilor ’70, când marele romancier american încerca să le înţeleagă la faţa locului, alături de soţia sa, româncă (a patra şi penultima).

M-am întrebat toată săptămâna ce ar fi spus autorul lui „Ravelstein” despre Acordul Secolului.

Tot ce a încercat să pătrundă în urmă cu aproape o jumătate de veac e valabil şi astăzi. Nu ştiu însă câtă vreme va mai fi.

„Aşa cum stau lucrurile acum, ceea ce uneşte societatea israeliană este un sentiment al pericolului comun, iar nu sentimental religios al fraternităţii”.

„Săptămâna trecută, Amos Oz remarca într-o discuţie cu mine că în Israel există mai multe viziuni despre Paradis decât îşi poate imagina un strain”.

„Israelul e în prezent prost guvernat. Generaţia care a fondat Statul nu are succesori pe măsură”.

„Ascult atent, mai atent ca niciodată, însă de multe ori simt că am căzut într-o mare neţărmurită”.

„Ce i-a făcut pe evrei să se stabilească, după cel mai mare dezastru din istoria lor, într-o regiune periculoasă? Un profesor evreu de la Harvard mi-a spus de curând:

„Câteodată, am impresia că există două Israeluri. Cel real, care e nesemnificativ din punct de vedere teritorial. Celălalt, Israelul mental, e imens, o ţară de o importanţă inestimabilă, jucând în lume un rol major, la fel de complex ca întreaga istorie şi probabil la fel de profund ca somnul”.