COMENTARIU Silviu Predoiu: Pierderea alegerilor este un preţ prea mic de plătit pentru a preveni ticăloşia politică
Consultantul Silviu Predoiu afirmă că doar sancţionarea prin vot a politicienilor fără chemare, care vor să parvină repede şi bine într-o funcţie publică, fie ea de ministru sau ales local, de cele mai multe ori trecând de la un partid la altul, nu mai este suficientă.
În opinia sa, soluţia ar fi ca aspiranţii la cariere politice să renunţe la atitudinea defensivă, neputincioasă, că nu pot schimba ceva, şi să se implice astfel încât să intre în politică, dar ca datorie, nu ca profesie.
Silviu Predoiu aminteşte cele mai recente exemple de traseism politic, în care reprezentanţi ai PSD, “răul absolut”, se transferă la PNL, unde vechile tare sunt uitate şi sunt primiţi cu braţele deschise.
Redăm integral textul publicat de Silviu Predoiu:
“Tot mai des, în ultima vreme, întâlnesc persoane care, întrebate sau nu, atunci când vine vorba despre profesie, se recomandă fără nicio ezitare drept “politicieni”. Iar în ciuda şablonului pe care îl aveam în minte, aceştia chiar vin în toate „formele şi culorile”. Sunt bărbaţi, cei mai mulţi, dar şi femei, tineri, unii chiar foarte tineri, dar şi vârstnici, cu studii cât se poate de diferite, de la agronomie şi inginerie până la ştiinţe politice, absolvite la timp sau odată cu proprii copii. Toţi sunt înscrişi într-un partid, evident nu în acelaşi. Ceea ce au însă în comun, în ciuda oricăror diferenţe, este ambiţia. Şi graba. Toţi vor să ajungă cel puţin parlamentari, iar asta cât mai repede şi doar ca încălzire pentru poziţii ministeriale şi poate chiar mai mult. Şi la urma urmei poate că nu este niciun păcat în asta. Doar că în vorbele lor nu găsesc nicio trimitere la vreo viziune pentru ţară, la datorie, la serviciul în slujba semenilor, la interesul comun, la valori naţionale. Parte din ei se laudă cu faptul că au trecut pe la mai multe partide. Cât mai multe, eventual într-un timp cât mai scurt, nu înseamnă, aşa cum poate aţi crede, neseriozitate. Nu, nici pe departe.
În lumea strâmbă în care trăim, aceasta se traduce prin „experienţă politica”. Iar o asemenea atitudine nu se întâlneşte, cum poate aţi putea crede, doar în primele rânduri ale politicii, am regăsit-o, cu surprindere, reprodusă fidel pe toate palierele.
Dacă insişti pe subiect şi îi intrebi cum se împacă traseismul cu convingerile politice, zâmbesc cu superioritate şi îţi răspund că ei sunt profesionişti, că politica este o meserie.
Spre exemplu, cu toţii am înţeles de la Preşedinte şi Premier că PSD înseamnă astăzi
Dacă, faţă în faţă cu ei, insişti cu întrebările legate de principii şi convingeri, de promisiuni facute în goana după voturi şi apoi uitate, răspunsul este surprinzător de simplu:
Cartonaşul roşu, eliminarea din teren, merge la fotbalişti, care se joacă doar cu viaţa lor, dar nu la cei care prin acţiunile sau inacţiunile lor pot influenta cursul vieţii fiecăruia dintre noi. Pierderea alegerilor este un preţ prea mic de plătit pentru a preveni ticăloşia politică şi oricum sunt învinşi doar cei care nu se transferă la timp în tabăra învingătoare. Cei care o fac îşi continuă tropăitul prin viaţa publică, schimbând doar suporterii înşelaţi ieri cu cei pe care îi vor înşela mâine.
Lucrurile nu pot fi schimbate decât atunci când suficient de mulţi dintre noi vor renunţa la pasivul