Prima pagină » Life-Entertaiment » Doliu în lumea cinematografiei româneşti. Actriţa Nataşa Raab a murit

Doliu în lumea cinematografiei româneşti. Actriţa Nataşa Raab a murit

Actriţa Nataşa Raab a murit, luni, la vârsta de 70 de ani. Din 2020, actriţa a fost diagnosticată cu boala Parkinson şi suferea de o boală autoimună, conform unui anunţ postat pe Facebook de prietenii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova.
Doliu în lumea cinematografiei româneşti. Actriţa Nataşa Raab a murit

Nataşa Raab se confrunta cu grave probleme de sănătate, în ultima vreme. După ce corpul a fost greu încercat de o boală autoimună care i-a afectat vorbirea şi memoria, medicii au diagnosticat-o, în 2020, cu Parkinson.

Nataşa Raab a fost nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru rolul principal din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011).

După absolvirea facultăţii, a devenit actriţă la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. A mai colaborat cu Teatrul Odeon din Bucureşti şi Teatrul Naţional din Cluj.

A jucat în spectacole ca: „…Escu” de T. Muşătescu, „O masă pe cinste” de G. Astalos, „Pragul albastru” de I.D. Sârbu, „Ferma animalelor” de George Orwell, „Tărâmuri întunecate” de Harding Lernay, „Hamlet” de W. Shakespeare, „Vacanţă în Guadelupa” de Pierre Sauvil şi Eric Assous, „Omul cu mârţoaga” de George Ciprian, „Valsul hazardului” de Victor HaTm, „Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare şi multe altele.

A prezentat Festivalurile „Naţional Maria Tănase”, „Crizantema de Aur”, „Crizantema de Argint” (Chişinău) a realizat spectacole, emisiuni de radio şi televiziune.