Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Lelia Munteanu: Paşaport Verde în Israel, din 23 februarie

COMENTARIU Lelia Munteanu: Paşaport Verde în Israel, din 23 februarie

COMENTARIU Lelia Munteanu: Paşaport Verde în Israel, din 23 februarie

La iniţiativa Ministerului Sănătăţii de la Ierusalim, cu acordul  premierului Netanyahu şi cu „binecuvântarea” legală a Procurorului General Avichai Mandelblit, de la 23 februarie intră în vigoare Paşaportul Verde, sub formă de aplicaţie pe telefon.

(Tulpina britanică a SARS-CoV-2, foarte contagioasă, a devenit predominantă în Israel, fiind prezentă la 90 la sută din cei testaţi pozitiv. Vestea bună e că vaccinurile Pfizer şi Moderna sunt eficiente în cazul acestei tulpini).

În sălile de fitness, care se vor deschide peste două săptămâni, vor avea acces doar cei cu imunizaţi (vaccinaţii la cel puţin şapte zile după rapel şi cei care au trecut prin Covid-19); la fel, când se vor redeschide mall-urile, cafenelele şi restaurantele. Cei neimunizaţi vor fi obligaţi să prezinte la intrare un test negativ efectuat în ultimele 72 de ore. 

Se discută intens ce măsuri ar trebui luate în cazul cadrelor didactice care refuză vaccinarea. Legal, nici una. Pot fi însă obligate să prezinte, o dată la 48-72 de ore un test negativ (făcut pe banii lor sau nu, încă nu s-a luat o decizie).

S-a mai propus ca persoanele care refuză să se vaccineze şi se îmbolnăvesc de Covid-19 ori au avut contact cu un bolnav şi trebuie să intre în carantină la domiciliu, să suporte costurile concediului medical din propriul buzunar, în locul angajatorului. O astfel de iniţiativă presupune să existe vaccin pentru toată lumea şi, nu în ultimul rând, o modificare a legislaţiei care în prag de alegeri anticipate e greu de presupus că va ocupa timpul politicienilor.