Vaccinarea se face pe metoda Robin Hood: bogaţii să-i ajute pe săraci! Apelul vine de la secretarul general ONU, Antonio Guterres. El le-a transmis naţiunilor bogate să fie mai cumpătate în achiziţia de vaccinuri. Sunt ţări care au cumpărat un număr de doze de câteva ori mai mare decât numărul populaţiei, iar ţările sărace rămân neacoperite.
Antonio Guterres, secretar general ONU: Trebuie să fim capabili să punem un vaccin la dispoziţia tuturor, oriunde şi la preţuri accesibile. Văd ţări care au cumpărat un număr de vaccinuri de câteva ori mai mare decât numărul populaţiei.
În acest moment, sunt slabe şansele pentru vaccinarea întregii populaţii. Programul creat pentru imunizarea în masă are un deficit de peste 20 de miliarde de dolari. Guterres a avertizat că este în interesul tuturor ţărilor să se asigure vaccinarea tuturor, pentru că „natura întotdeauna loveşte înapoi”.