Beyonce îşi provoacă fanii la dans, prin intermediul #BeforeILetGoChallenge
Anunţul a fost făcut de vedetă prin intermediul funcţiei Instagram Story. Ea le-a cerut fanilor să danseze pe ritmurile coverului ei după piesa „Before I Let Go”, înregistrată în versiunea originală de grupul R&B Frankie Beverly & Maze.
Ulterior, artista a distribuit clipuri cu admiratori ai ei care dansau pe acest cântec.
„Before I Let Go” a fost înregistrat special pentru albumul live „Homecoming”, lansat în completarea documentarului omonim, realizat împreună cu platforma Netflix. Producţia, care conţine filmări din timpul prestaţiei susţinute de artistă la festivalul american Coachella în anul 2018, a avut o mică influenţă asupra coverului. Beyonce a adăugat versurilor originale o strofă care face trimitere la celebrul show susţinut la Coachella.
Până în prezent, hashtag-ul #BeforeILetGoChallenge are 2.831 de mesaje.
Beyonce Knowles, în vârstă de 37 de ani, a devenit celebră la sfârşitul anilor 1990 în calitate de membră a trupei Destiny’s Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny’s Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”. Beyonce este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 23 astfel de trofee – trei ca membră a grupului Destiny’s Child , 19 în calitate de artistă solo şi unul pentru un album compus în colaborare cu soţul ei, Jay-Z. Beyonce a jucat şi în filme precum „Austin Powers – Goldmember” (2002), „The Pink Panther/Pantera roz” (2006), „Dreamgirls” (2006) şi „Cadillac Records” (2008).