- Home
- Stirile zilei
- (09.09.2019, 12:04)
- Razvan Bucur
Elon Musk, uimit că România şi Ciad au steaguri asemănătoare: De ce nu se vorbeşte mai mult despre asta?/ FOTO
Cunoscutul om de afaceri Elon Musk a descoperit recent că România şi Ciad au steaguri asemănătoare. Şeful Tesla a avut o postare pe Twitter în care se arată uimit de acest lucru, deşi multe alte ţări au steaguri asemănătoare.

Elon Musk a descoperit recent că România şi Ciad au steaguri asemănătoare/ FOTO
”De ce nu vorbeşte mai multă lume despre asta?”, a scris Elon Musk pe Twitter, în descrierea unei imagini în care apar cele două steaguri.
Why aren’t more people talking about this!? pic.twitter.com/iUFIBcDQrp
— Elon Musk (@elonmusk) September 9, 2019
Potrivit Encyclopedia Britannica, România a adoptat designul actual al steagului în anul 1861, în timp ce Ciad a făcut-o 1959, după ce a obţinut independenţa de la Franţa. Iniţial, ţara africană a luat în considerare un steag care să aibă culorile verde, galben şi roşu, dar a descoperit că Mali folosea deja acest design. Ulterior, culoarea verde a fost înlocuită cu albastru, şi astfel s-a produs asemănarea cu steagul României, transmite publicaţia Buisness Insider.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei ani de război în Ucraina. Bolojan: România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertate
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
Trebuie notat că drapelul ţării noastre are culorile mai deschise decât cele care se află pe steagul ţării africane.
Nu numai Ciad şi România au steaguri asemănătoare. Polonia, Monaco şi Indonezia împart un design asemănător al drapelelor (două linii alb şi roşu pe verticală). De asemenea, Ecuador, Venezuela şi Columbia împart acelaşi culori pe steagurile lor, având în vedere că au făcut parte din aceeaşi ţară, Columbia Mare, care s-a dizolvat în anul 1822.
#ColombiaVsIvoryCoast Ireland and Cote d'Ivoire are not the only countries with similar flags - here are some more: pic.twitter.com/83xly7bkFy
— Irish Foreign Ministry (@dfatirl) June 19, 2014



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe