COMENTARIU Lelia Munteanu: Hanuca. Lumina şi utopia libertăţii

În seara aceasta a început una dintre cele mai senine momente ale anului liturgic iudaic – Hanuca, Sărbătoarea Luminilor. Ai noştri, în Sighet, îi ziceau „Crăciunul evreiesc” şi, pentru copiii care primesc daruri, comparaţia are o noimă. 

 

Despre Hanuca s-au scris multe pagini tulburătoare. În noaptea când se aprinde prima dintre cele opt lumânări, aleg să deschid „Dictionar tandru al iudaismului”, cartea lui Jacques Attali:

 

„Trei întrebări. De ce ulei de măsline [în sfeşnic]? Pentru că, la fel ca acesta, poporul evreu se formează în urma presiunii – presiunea altor popoare, care-l ajută să-şi menţină identitatea. Pentru că [uleiul] nu e miscibil cu alte lichide, ci pluteşte la suprafaţă,

 

De ce un sfeşnic având opt braţe, deşi sfeşnicul din Templu are şapte? Pentru că unul reprezintă lumina lui Dumnezeu, iar celelalte şapte – zilele. Pentru că cifra 7 reprezintă ordinea repetitivă a naturii (numărul zilelor săptămânii, al sărbătorilor evreieşti majore), iar cifra 8 – depăşirea timpului, deschiderea spre vremurile mesianice, infinitul (…). 

În fine, ce s-a întâmplat apoi cu sfeşnicul de aur din Templu? În anul 70, Titus devastează Ierusalimul, distruge Templul şi ia sfeşnicul la Roma, unde dispare fără a lăsa alte urme decât reprezentarea sa, care mai poate fi văzută şi astăzi, pe arcul lui Titus, la Foro Italico. 

 

(…) Hanuca – sărbătoare foarte simplă în aparenţă, care trimite la ideea pe care evreii şi-o fac despre Dumnezeu (o lumină) şi la utopia majoră a tuturor oamenilor (libertatea)”.