- Home
- Stirile zilei
- HANOI, (28.02.2019, 08:43)
- Teodora Marinescu
Eşec diplomatic în Vietnam. Summitul s-a încheiat mai devreme, fără acord. UPDATE Donald Trump sugerează că Kim Jong-un a cerut ridicarea sancţiunilor LIVE TEXT
Preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un au încheiat summitul mai devreme, joi, fără a semna un acord într-o ceremonie comună, a informat Casa Albă, relatează site-ul postului BBC.
Urmărește
8497 afișări
Eşec diplomatic în Vietnam. Summitul s-a încheiat mai devreme, fără acord. UPDATE Donald Trump sugerează că Kim Jong-un a cerut ridicarea sancţiunilor LIVE TEXT
UPDATE 9.37 Mike Pompeo: Kim Jong-Un nu era pregătit să răspundă cererilor SUA
Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat că liderul suprem nord-coreean Kim Jong-Un nu era "pregătit" să îndeplinească cererile impuse de Statele Unite, relatează site-ul postului CNN.
"Nu am reuşit să facem ceva care să aibă sens pentru Statele Unite. Cred că preşedintele Kim spera să facem. I-am cerut să facă ma mult. Era nepregătit pentru acest lucru. Eu sunt încă optimist", a declarat Pompeo.
Oficialul american a adăugat că va fi nevoie de mai mult timp pentru negocieri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"Cred că vom continua să lucrăm în următoarele zile şi săptămâni pentru a progresa - pentru a obţine ce vrea întreaga lume şi anume denuclearizarea Coreei de Nord şi reducerea riscului pentru oamenii din SUA şi restul lumii", a mai declarat Pompeo.
UPDATE 9.30 Donald Trump sugerează că acordul nu a fost semnat din cauza sancţiunilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că decizia de a nu încheia summitul cu liderul nord-coreean Kim Jong-un printr-un acord a fost luată după ce Coreea de Nord a cerut ridicarea sancţiunilor impuse Phenianului, relatează site-ul postului BBC.
"Practic voiau să ridicăm toate sancţiunile, iar noi nu putem face acest lucru", a declarat Trump, adăugând că nu au "renunţat la nimic" şi că încă există potenţial.
"Vrea denuclearizare, însă vrea să facă acest lucru în zone care sunt mai puţin importante decât ceea ce vrem", a adăugat liderul de la Casa Albă.
Donald Trump: Nu există încă planuri pentru un al treilea summit cu Coreea de Nord
Trump a menţionat că nu există încă planuri pentru un al treilea summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, relatează site-ul postului CNN.
"Vom vedea dacă o să se întmple", a declarat liderul de la Casa Albă.
Acesta a adăugat, însă, că în timpul cinei de miercuri a convenit cu Kim Jong-un să nu continue testele nucleare.
"Nu va testa rachetele. Am încredere în el şi în cuvântul lui. Sper să fie adevărat", a mai declarat Trump.
UPDATE 9.20 Conferinţă de presă susţinută de Donald Trump după încheierea summitului. Liderul SUA susţine că a avut discuţii foarte productive cu Kim Jong-un
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că a avut discuţii "foarte productive" cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, însă nu era momentul "să semneze un acord în această zi", relatează site-ul postului BBC.
"Este o persoană pe cinste, cu un caracter extraordinar", a declarat Donald Trump.
"Am avut câteva opţiuni, dar am decis să nu facem niciuna dintre ele", a adăugat liderul de la Casa Albă.
Casa Albă a informat că Donald Trump şi Kim Jong-un vor încheia summitul fără un acord.
"Câteodată trebuie doar să stai de vorbă, acesta a fost unul dintre acele momente", a mai afirmat Trump.
VIDEO Conferinţa de presă susţinută de Donal Trump după încheierea abruptă a summitului.
Mai multe publicaţii au relatat joi că masa pe care urma să o ia împreună cei doi lideri a fost anulată. Casa Albă nu a oferit încă o explicaţie în acest sens.
ŞTIREA iniţială
Preşedintele american Donald Trump şi liderul suprem nord-coreean Kim Jong-un şi-ar putea anula joi ceremonia comună de semnare a unui acord, plănuind să îşi încheie summitul mai devreme, relatează site-ul USA Today şi postul CNN.
„Viteza nu este importantă pentru mine, nu mă grăbesc. Ceea ce este important este să facem acest lucru bine”, a declarat Trump, înainte de anularea ceremoniei.
Masa pe care cei doi urmau să o ia împreună a fost de asemenea anulată.
Preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un au început discuţiile bilaterale oficiale, în spatele uşilor închise, în a doua zi a summitului din Vietnam, care a început cu o scurtă conferinţă de presă, conform BBC.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: A doua zi a summitului Donald Trump-Kim Jong-Un. Liderul nord-coreean: Dacă nu aş fi pregătit pentru denuclearizare, nu m-aş afla aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe