Firea: Noi nu am atins vârful pandemiei în Bucureşti. Pe lângă cei 450 în carantină mai vin alţi 50

Publicat: 17 03. 2020, 17:15
Actualizat: 23 08. 2021, 12:55

„Nu ştiu ce va face Guvernul, dar opinia mea, fiind un om implicat în această perioadă şi având şi acces la informaţii, prin prisma poziţiei pe care o ocup, noi nu am atins încă vârful pandemiei în Bucureşti, de fapt în intreaga ţară, pentru că în continuare vin zilnic şi în Capitală şi în ţară foarte multe persoane”, a afirmat Gabriela Firea.

Ea a mai anunţat că, în Bucureşti, se va ajunge la 500 de persoane în carantină.

„De exemplu la noi, pe lângă cele 450 în carantină mai vin alţi 50. Deci mâine vom raporta 500, care trebuie să fie testate, dar jumătate au fost testate până acum, ş.a.m.d. Clar că dintre ele vor fi declarate cu test pozitiv şi atunci iată cum se adaugă la numărul deja de bolnavi care sunt în spital. E adevărat că cei care sunt deja internaţi în spital, în două săptămâni, unii chiar mai repede, în funcţie de ziua de internare, vor fi externaţi”, a completat Firea.

Întrebată la cât va ajunge numărul persoanelor din Capitală aflate în carantină, Gabriela Firea a răspuns: „Dacă acum sunt aproape 500 sigur vom ajunge la câteva mii, pentru că valul de români care se întorc din Italia şi Spania este foarte mare. Zilnic vin şi cu avionul şi cu maşinile. Foarte mulţi români se întorc acasă”.