La umbra acestui înţelept ne putem odihni, pentru că, spune un proverb arab, dacă te aşezi la umbra unui om care a cunoscut adevărul nu vei mai coborî niciodată în Valea Uluirii. Restul e „zgomot şi vânt”. Lumea e „o farsă pe care Dumnezeu o joacă omului”?
Vina lui Al-Hallaj e că a încercat, cum se întâmplă într-o mare iubire, să se piardă pe sine, ca să-L găsească pe Dumnezeu:
„(…) dacă merg spre asfinţit, Tu eşti asfinţitul asfinţitului,
Dacă merg spre răsărit, Tu Te ridici spre mine,
Iar dacă o iau în jos Tu eşti pretutindeni,
Tu eşti locul şi nelocul tuturor lucrurilor,
Eşti totul totului fără de sfârşit,
Eşti în inima mea şi în duhul meu, în conştiinţa mea şi în gândurile mele,
Eşti în ecoul respiraţiei mele şi în ceea ce spun”.