Prima pagină » Editorialiștii » Ion Cristoiu: Pentru a explica liderilor occidentali ceva, trebuie să-i priveşti în ochi. Ai noştri stau însă în genunchi în faţa lor şi-i privesc în buric

Ion Cristoiu: Pentru a explica liderilor occidentali ceva, trebuie să-i priveşti în ochi. Ai noştri stau însă în genunchi în faţa lor şi-i privesc în buric

Publicistul Ion Cristoiu explică de ce desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a devenit o importantă temă de dezbatere, iar disputa privind păstrarea acesteia se menţine încă în spaţiul public, reluând afirmaţiile fostului ministru de Justiţie şi Externe, Cristian Diaconescu, sâmbătă, la Aleph News.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Deşi îl ştiu pe Cristian Diaconescu de o viaţă (politică doar şi postdecembristă doar) n-am avut prilejul să-i iau un interviu de-a lungul carierei mele de iscoditor în direct al unei personalităţi pentru a afla răspunsurile la întrebări în numele telespectatorilor, dar şi al meu, ca Istoric al Clipei.

Interviul difuzat de Aleph News sîmbătă, 11 septembrie 2021, de la 20 la 21, a fost astfel pentru amîndoi o premieră. Pentru mine, deoarece nu-l mai intervievasem niciodată. Pentru el, deoarece în cîteva momente de destin (cel al candidaturii la prezidenţialele din 2014, de exemplu, sau mai precis al candidaturii despre care el nu ştia că-i folosit de Traian Băsescu pe post de iepure pentru Elena Udrea) mi-a cerut sfatul, dar niciodată nu mi-a cerut să-i iau un interviu.

În vederea emisiunii m-am documentat, ca de obicei. Şi această documentare, deşi despre o personalitate postdecembristă care nu-mi era totalmente străină, mi-a adus o surpriză.

Îl ştiam pe Cristian Diaconescu ministru sub mai mulţi premieri şi la mai multe ministere. N-aveam imaginea tuturor funcţiilor îndeplinite în postdecembrism.

Ei bine, sînt atît de multe încît, aşa cum i-am zis în debutul emisiunii, mi-a fost imposibil să le prezint pe toate telespectatorilor.

Cristian Diaconescu uimeşte, aşadar, prin mulţimea funcţiilor îndeplinite şi astfel prin experienţa multiplă dobîndită, ca diplomat, politician, demnitar, consilier, parlamentar.

Judecător de profesie (a fost judecător la SAI şi apoi la sectorul 4 al Capitalei), Cristian Diaconescu şi-a luat doctoratul în Dreptul relaţiilor internaţionale.

Mulţi politicieni postdecembrişti au trecut prin funcţii ca lebăda lui Eminescu pe ape, pentru a ajunge <între trestii> ca să se culce. Intelectual prin esenţă, Cristian Diaconescu a învăţat din fiecare funcţie, astfel că pe lîngă ipostaza de acum, de preşedinte PMP, putem vorbi de ipostaza de expert:

În Justiţie, în Relaţii internaţionale, în administraţia prezidenţială, în conducerea unor formaţiuni, în Parlament.

Expertiza dobîndită în numeroase domenii i-a conferit lui Cristian Diaconescu un pragmatism de tehnocrat.

Această notă definitorie a făcut ca interviul de la Aleph News să evite tradiţionalele momente groaznice ale unui dialog public cu un politician, cînd respectivul pune placa hîrîită a clişeelor de partid şi de stat.

Chitit să exploatez televizionistic pragmatismul interlocutorului, l-am întrebat pe Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei, dar şi fost ministru de Externe, cum se explică preocuparea cancelariilor occidentale pentru desfiinţarea SIIJ, în condiţiile în care, aşa cum ştim cu toţii, acest organism e practic lipsit de activitate şi, prin urmare, ori cu SIIJ, ori fără SIIJ, facturile la Energie tot vor exploda.

Cristian Diaconescu mi-a dat următorul răspuns:

Aşadar, problema SIIJ a fost creată în Occident de noi, românii. Şi prin urmare, tot noi am putea s-o scoatem de pe agenda cancelariilor occidentale.

Explicînd că problemele adevărate ale Justiţiei române sînt altele decît desfiinţarea SIIJ.

Cine să explice asta?

Klaus Iohannis? Florin Cîţu?

Pentru a explica liderilor occidentali asta trebuie să-i priveşti în ochi.

Păi cum să facă asta ştabii noştri cîtă vreme ei stau în genunchi în faţa lor şi-i privesc în buric?”

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro