- Home
- Stirile zilei
- MINNEAPOLIS, (20.04.2018, 11:53)
- Ana Obretin
IMAGINI VIDEO de la scena morţii lui Prince, făcute publice de poliţie
Înregistrări video şi fotografii realizate de poliţia americană în locuinţa lui Prince din Minneapolis, după ce acesta a fost descoperit decedat, pe 21 aprilie 2016, au fost făcute publice, după ce procuratura a anunţat că nicio persoană nu va fi pusă sub acuzare pentru moartea acestuia.
Urmărește
18701 afișări
IMAGINI VIDEO de la scena morţii lui Prince, făcute publice de poliţie
Prince a murit din cauza unei supradoze accidentale de fentanil, astfel că nicio persoană nu va fi pusă sub acuzare, a anunţat, joi după-amiază, Procuratura din Minnesota, conform CNN.
"Prince nu avea idee că lua o tabletă contrafăcută, care putea să îi provoace moartea", a declarat procurorul Mark Metz, din comitatul Carver.
Procurorul a precizat că nu există dovezi referitoare la modul în care artistul obţinuse tabletele de fentanil, astfel că nu vor fi formulate acuzaţii penale în acest caz.
După acest anunţ, poliţia a făcut publice mai multe înregistrări video şi audio şi fotografii realizate la reşedinţa lui Prince, Paisley Park, după moartea artistului.
Prince a fost descoperit în faţa uşii unui lift din casa sa. Restul înregistrării video prezintă zona în care acesta a fost găsit decedat, seiful, în care se aflau înregistrările lui şi sume mari de bani, şi echipamentul pentru înregistrări muzicale. Într-o fotografie se poate vedea o pudră albă vărsată pe o masă, alături de o linguriţă îndoită, dar aceasta era doar un obiect de artă.
În imaginile difuzate de TMZ, corpul neînsufleţit al lui Prince este blurat.
Pe de altă parte, TMZ scrie că Sinead O'Connor a declarat poliţiei, în timpul anchetei asupra morţii artistului - înregistrarea audio fiind făcută publică tot de autorităţi -, că acesta, sub influenţa drogurilor puternice pe care le lua, era extrem de violent cu femeile, unele dintre acestea fiind chiar spitalizate. Cântăreaţa a declarat poliţiei că Prince a fost violent inclusiv cu ea.
Prince a murit pe 21 aprilie 2016, la vârsta de 57 de ani.
Prince Rogers Nelson, cunoscut sub numele de scenă Prince, născut pe 7 iunie 1958, a fost un cântăreţ, compozitor, actor şi multiinstrumentalist. Prince a fost recunoscut de întreaga lume pentru inovaţiile aduse în industria muzicii, dar şi pentru munca sa eclectică, prezenţa scenică excentrică şi stilul vocal unic. A fost văzut ca un pionier al "sunetului Minneapolis". Muzica sa îmbina genurile rock, R&B, soul, funk, hip hop, disco, psychedelia, jazz şi pop.
Albumul din 1979, care îi poartă numele, a fost premiat cu un disc de platină, iar materialul discografic "Purple Rain" şi filmul cu acelaşi titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial.
Un compozitor prolific, în anii 1980, Prince a compus şi produs melodii, deseori fără a-şi semna munca cu propriul nume, ci cu pseudonime.
Prince a vândut peste 100 de milioane de albume în toată lumea şi a câştigat opt premii Grammy, un Glob de Aur şi un Oscar.
Memoriile sale oficiale vor fi lansate la sfârşitul anului 2018, după cum a anunţat recent editorul Esther Newberg, de la ICM Partners, potrivit publicaţiei The Hollywood Reporter. Prince a lucrat la acest volum, pentru care a încheiat un contract cu editura chiar în 2016, împreună cu scriitorul Dan Piepenbring.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe