ALERTĂ METEO 11 judeţe din Vestul ţării sunt sub Cod portocaliu de ploi. În Sud şi Est este Cod galben de caniculă

Publicat: 16 07. 2021, 10:27
Actualizat: 23 08. 2021, 12:27

Potrivit ANM, în judeţele Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Alba şi Hunedoara este Cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată până sâmbătă dimineaţa, la ora 6.00.

Vor fi averse torenţiale, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 35 – 50 l/mp şi pe arii restrânse 60 – 80 l/mp.

De vineri de la ora 10.00 până sâmbătă la ora 10.00, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi zona de munte, iar seara şi noaptea şi în vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp.

Pe de altă parte, meteorologii au emis Cod galben de caniculă pentru sudul şi estul ţării. Aici valul de căldură va persista şi local va fi caniculă, iar disconfortul termic se va menţine accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în regiunile extracarpatice.