În numele tatălui. Interviu cu Andrei Ursu: Au mânjit cu noroi, ca să acopere crima şi vinovaţii

Pentru o istorie culturală a vinovăţiei şi răzbunării. Episodul Ursu. Andrei Ursu este de peste 30 de ani în căutarea vinovaţilor tatălui său. Întâi, lupta cu sistemul. Sistemul înseamnă ”nimeni nu e vinovat”. Apoi, acelaşi verdict perpetuat din comunism în tranziţie. Şi toate acestea deblocate cu greve ale foamei, ”cât voi rezista?”, număr nesfârşit de ore de injustiţie. Justiţia nu a funcţionat altfel decât cu forţa. În numele tatălui, însă, nimic nu i-a stat în cale lui Andrei Ursu. Tatăl tânăr, inginer şi poet, crezuse în idealurile comuniste. Încet-încet, matur, realitatea îl trezeşte. Ţine un jurnal de idei, îşi împărtăşeşte ideile cu prietenii, Sorin Vieru, Radu Filipescu, Gabriel Andreescu, Mircea Săucan, vorbeşte despre propriile dileme în presa din afara Cortinei de fier. Colegii de serviciu îl hărţuiesc, îi iau jurnalul şi-l predau Securităţii. Închisoarea. Curajul. Crima. Este ucis de unul dintre deţinuţi. Este doar acela vinovat? După 1989. Procuratura, Parchetul încearcă să şteargă crima. Autoritatea. Andrei Ursu recunoaşte: prietenii l-au ajutat, dar ”dreptate nu cred că s-ar fi făcut fără solidaritatea presei, a voastră”. Este una dintre puţinele recunoaşteri ale solidarităţii presei. Acest interviu a avut loc cu ocazia decernării premiilor Gheorghe Ursu pentru atitudine civică: http://gh-ursu.ong.ro/20161012-anuntPremii.html

Reporter: Stadiul procesului?

Andrei Ursu: Rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare (gh-ursu.ong.ro/ 20160729-rechizitoriu-anonimizat.pdf) e la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procedura de cameră preliminară. Inculpaţii sunt ofiţerii de Securitate (cercetări penale) Pîrvulescu Marin şi Hodiş Vasile (colonel în SRI până în 1999); Homoştean George, Ministru de Interne în 1985; şi Tudor Postelnicu, şef al Securităţii în 1985. Părţi vătămate suntem mama, sora şi cu mine. Pe 4.10 s-au judecat cererile inculpaţilor care au atacat (pe motive mai degrabă ridicole) rechizitoriul. Pronunţarea va fi pe 19 oct. Fie se va admite rechizitoriul şi va începe judecata pe fond, fie va fi trimis la SPM pentru completarea anchetei, ceea ce ar fi, cred, o nouă tergiversare a actului de justiţie. Dosarul are numărul 2764/1/2016.

Reporter: Ani de procese. Momentele grele?

Andrei Ursu: Au fost destul de multe. În 1993 când dosarul i-a fost luat lui Dan Voinea de către Manea Dragulin (care participase direct la acoperirea crimei în 1985). În 1996 cînd SPM a dat NUP securiştilor şi miliţienilor (deşi existau deja probe clare contra lor). În 2000 când dosarul ofiţerilor i-a fost luat din nou lui Dan Voinea, de către Mircea Criste. Atunci am făcut prima greva a foamei (după şase zile am ajuns la spital). În anii 2001-2005 judecători ai Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti (TMTB), Liviu Pârvu, Florin Surghie, Horaţiu Filimon încercau să-i scape basma curată pe Stănică şi Creangă, respectiv pe Eugen Grigorescu (generalul de Securitate şi SRI care a distrus jurnalul tatei). În anii 2008-2012 şeful SPM de atunci Ion Vasilache a dat NUP-uri absurde tuturor plângerilor mele contra securiştilor. Alţi procurori au torpilat cazul cu schimbări de încadrare şi alte tertipuri: Dinu Iulian, Andrei Niculae, Iuliu Molcuţ, Marius Iacob, Ruxandra Ionescu. În 2013 judecătorul Gunescu de la TMTB mi-a respins plângerile împotriva NUP-urilor printr-o sentinţă abjectă, parcă dictată de securişti. În 2014 eram fără speranţă: autorităţile nu-mi răspunseseră scrisorilor în care demonstram terfelirea justiţiei în acest caz. A trebuit să intru iar în greva foamei. Au urmat alte zile dificile. Ceva mai multe ca-n 2000; nu ştiam dacă şi când se va rezolva, cât voi rezista.

Reporter: Crima. Ai găsit cine ţi-a ucis tatăl? De ce aveai nevoie să-l găseşti?

Andrei Ursu: Am bănuit de la început că a fost un asasinat politic ordonat de sus, şi executat de Pîrvulescu şi Hodiş (îi ştiam, mă anchetaseră şi pe mine). Ştiam de la tata că Pîrvulescu era violent. Îl ameninţase cu moartea încă din timpul anchetei în stare de libertate pentru că nu accepta să-şi toarne prietenii. Probele contra celor doi erau solide încă din anii '90. Ancheta recentă de la SPM (ian. – nov. 2015) a adunat şi altele, care îi implică mai direct şi pe şefii Securităţii şi MI. Rechizitoriul demonstrează rolul fiecăruia din inculpaţi în plănuirea, arestarea sub pretext de drept comun, torturarea – care a dus la moarte, şi acoperirea crimei. Rămâne doar un vinovat major – împotriva căruia există probe la fel de clare, care n-a fost încă trimis în instanţă: Iulian Vlad. Sper că şi acesta să fie inculpat cât de curînd, ca să se facă în întregime dreptate. E nevoie de dreptate, nu doar pentru memoria tatălui mei – dar şi pentru societatea românească.

Reporter: Cum arată singurătatea omului care-şi caută dreptatea?

Andrei Ursu: Sincer, nu m-am simţit în vreun moment cu adevărat singur. Familia, prietenii, ONG-uri, avocaţii - mi-au fost alături tot timpul. GDS-ul m-a găzduit în timpul grevelor. Membrii Fundaţiei Gheorghe Ursu - Radu Filipescu, Sorin Vieru, Gabriel Andreescu, m-au susţinut frăţeşte. Dar dreptate nu cred că s-ar fi făcut fără solidaritatea presei, a voastră. Cred că mai toţi jurnaliştii au înţeles că un om care s-a opus dictatorului a fost ucis bestial de acel regim; că s-au aflat vinovaţii; dar că acel sistem – prelungit în instituţiile de tranziţie, a încercat să spele crima. Mai mult, să rescrie istoria, mînjind în continuare cu noroi pe toţi cei care-au avut de suferit, fie şi doar moralmente, sub cultul deşănţat al lui Ceauşescu.