Meteorologii arată că până luni seara va ploua în nordul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului. La munte şi trecător în dealurile submontane din nordul Moldovei şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte.
În nordul Carpaţilor Orientali, iar la altitudini de peste 1700 m şi în restul zonei montante vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.
Local se vor acumula cantităţi de apă de 10…20 l/mp şi izolat de peste 25 l/mp în Moldova.
Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 40…50 km/h, în Bărăgan, Dobrogea, Moldova, precum şi în zonele de munte
În zona montană din judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, în general de 10 – 20 de centimetri.