METEO Vremea este caniculară în Capitală. Instabilitate atmosferică, începând de marţi

Publicat: 09 08. 2021, 10:12
Actualizat: 23 08. 2021, 12:23

Vremea va fi călduroasă de luni până miercuri, chiar caniculară în cursul după-amiezelor.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Valorile temperaturii maxime se vor situa între 34 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi, în general, de 18 – 21 de grade.

METEO Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperaturi în scădere

Cerul va fi variabil, iar fenomene asociate instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, averse şi descărcări electrice) vor fi posibile îndeosebi în a doua parte a zilei de marţi (10 august), în noaptea de marţi spre miercuri (10/11 august) şi în cursul zilei de miercuri (11 august).