UPDATE: „În urma măsurilor dispuse pentru gestionarea incidentului din această dimineață, 217 persoane au fost evacuate în siguranță din zona afectată”, a transmis IGSU.
Activitatea s-a realizat atât prin autoevacuare, cât și cu sprijinul forțelor de intervenție, inclusiv Poliție și Jandarmerie. 11 persoane cu probleme medicale sau greu transportabile au fost preluate cu ambulanțe SMURD tip B, autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), precum și cu ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Toate persoanele au fost transportate în siguranță în afara zonei de risc, iar cele peste 110 locuințe au rămas în supravegherea forțelor de ordine.
„Având în vedere incidentul din această dimineață, în urma căruia o dronă s-a prăbușit într-o zonă locuită și dat fiind faptul că după verificările efectuate de către specialiștii aflați la fața locului, s-a constatat o posibilă încărcătură explozivă, autoritățile responsabile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200 m”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Evacuarea este preventivă și temporară. „Măsura a fost luată în scop preventiv pentru protecția populației din zonă, dar și pentru intervenția în siguranță a echipelor specializate și desfășurarea cercetărilor la fața locului. Evacuarea temporară are rolul de a facilita accesul autorităților abilitate, care vor evalua situația și vor lua toate măsurile necesare pentru gestionarea incidentului în condiții optime”, spun autoritățile”.
Drona va fi ridicată și urmează să fie distrusă. „Drona va fi preluată și transportată într-o zonă sigură, unde va fi distrusă în condiții controlate, conform procedurilor legale. Întregul proces este realizat cu respectarea strictă a normelor de siguranță”, se mai arată în mesajul Inspectoratului.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, radarele românești au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian național, în zona județului Tulcea. Autoritățile au emis un avertisment RO-Alert și au ridicat două avioane. În plus, resturi de dronă s-au prăbușit în Galați în zona Bariera Traian.