Prima pagină » Meteo » INHGA: Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţul Caraş-Severin

INHGA: Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţul Caraş-Severin

Hidrologii din cadrul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis, joi dimineaţa, un cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţul Caraş-Severin. Atenţionarea este valabilă până la ora 14.00.
INHGA: Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţul Caraş-Severin

Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, judeţul Caraş – Severin.

Hidrologii spun că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe râurile din bazinele hidrografice Caraş – bazin superior şi afluenţii de stânga din bazinul mijlociu şi inferior.

Avertizarea cod roşu este valabilă până la ora 14.00.