Prima pagină » Meteo » Alertă METEO 10 iunie: Cod galben de furtuni în 31 de judeţe din România. HARTĂ ANM

Alertă METEO 10 iunie: Cod galben de furtuni în 31 de judeţe din România. HARTĂ ANM

Meteo. Vremea în România

ANM a emis o informare meteo ce anunţă perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină.

Vremea în weekend

Aceste fenomene se vor semnala în zilele de joi, vineri şi sâmbătă (10, 11 şi 12 iunie), îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul şi centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.

ANM: Cod galben de ploi

Alerta Cod galben este în vigoare în acelaşi interval orar. În Oltenia, Maramureş, nordul Moldovei, local în Muntenia şi în Transilvania, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Zonele vizate de alerta meteo. HARTĂ ANM

Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Botoşani, Bacău, Vrancea, Buzău, Giurgiu, Teleorman şi Olt.