- Home
- Stirile zilei
- (21.12.2020, 09:00)
- Bogdana Gusuleac
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi Primăria Sectorului 6 se alătură cauzei platformei ASAP: un sistem funcţional de colectare selectivă a deşeurilor în toate şcolile din Capitală
- Iniţiativa răspunde petiţiei naţionale la care au participat peste 18.000 de persoane, lansată de ASAP în luna noiembrie 2020.
- Prin această petiţie, elevii din România solicită autorităţilor să transforme şcolile în unităţi funcţionale de colectare selectivă a deşeurilor.
- Programul îşi propune să creeze un model funcţional şi eficient pentru colectarea selectivă a deşeurilor.
Urmărește
1369 afișări
Articol cu conţinut publicitar
ASAP România, Primăria Sectorului 6 al Capitalei şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au semnat un acord de parteneriat privind implementarea unui program pilot de colectare selectivă a deşeurilor în cele 43 de şcoli gimnaziale şi licee din Sectorul 6.
România se află pe locul 26 din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, privind rata colectării şi reciclării selective. Cea mai mare pondere a materialelor reciclabile le au plasticul, 9.9%, şi cartonul, 9.9%. Ambele categorii reprezintă deşeuri pe care unităţile de invăţământ le generează în cantităţi mari.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
FSB susţine că a dejucat comploturile ucrainene de a ucide ofiţeri de rang înalt
-
China va construi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume în Tibet
-
Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă
În baza Legii nr. 132/2010 (cu modificări ulterioare), privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice, şi a Legii nr. 211/2010 (cu modificări ulterioare) privind regimul deşeurilor, România are obligaţia de a colecta selectiv deşeurile în toate unităţile de învăţământ de pe teritoriul ţării. Cu toate acestea, în realitate, şcolile din România nu beneficiază de o infrastructură funcţională de colectare a deşeurilor.
„Programul pilot pe care îl anunţăm astăzi vine ca un răspuns la dorinţa reală de implicare a tinerei generaţii pentru un mediu curat şi o conduită civică adaptată realităţilor europene şi globale. Platforma ASAP este locul de întâlnire al tuturor adolescenţilor din România care înţeleg, poate mai bine decât mulţi dintre adulţi, importanţa şi, mai ales, urgenţa atunci când vine vorba de a ne implica pentru rezolvarea problemelor legate de mediu. Astfel, cei 5.000 de ambasadori care au venit alături de noi din iunie până acum ne cer un lucru foarte simplu – să poată să aplice tot ce au învăţat despre deşeuri în şcolile lor. În numele lor, am lansat în luna noiembrie o petiţie prin care solicităm autorităţilor să pună legea în aplicare şi să transforme toate şcolile din România în locuri funcţionale pentru colectarea selectivă a deşeurilor în vederea reciclării. Astăzi, după peste 18.000 de semnături strânse şi discuţii instituţionale extrem de fructuoase, ne bucurăm să putem anunţa primul pas – un proiect pilot pe care îl demarăm alături de partenerii de la Primăria Sectorului 6 şi ISMB, prin care ne propunem să punem la punct un model de succes pe care apoi să îl putem replica la nivel naţional, în parteneriat cu autorităţile locale şi centrale relevante”, a declarat Andrei Borţun, CEO The Institute, fondatorul programului ASAP.
Primăria Sectorului 6 are în desfăşurare, alături de Administraţia Şcolilor, începând din luna noiembrie, un audit la nivelul şcolilor din sector, care testează eficienţa infrastructurii de colectare selectivă, amplasată deja în toate cele 43 de şcoli de gimnaziu şi liceu din sectorul 6.
De asemenea, în contextul pandemiei generate de COVID-19, cât unităţile de învăţământ vor rămâne închise, dată fiind şi proximitatea acestora faţă de locuinţe, se va lua în considerare oportunitatea de a folosi curtea şcolilor pentru amplasarea unor unităţi de colectare selectivă de dimensiuni mai mari în care adolescenţii şi tinerii să poată depozita deşeurile în mod corespunzător.
”Comportamentele care se dezvoltă în copilărie şi în adolescenţă ne însoţesc pe tot parcursul vieţii. Şi cred că, de altfel, despre asta este acest proiect, într-o primă fază, de a crea comportamente responsabile în rândul tinerilor care sunt deja cetăţeni şi vor şi fi pe parcursul vieţii de adult. Şcoala trebuie să formeze şi cetăţeni. Iar astfel de iniţiative nu pot decât să mă bucure şi vor găsi, întotdeauna, un partener în Primăria Sectorului 6, în Administraţia Şcolilor Sector 6 şi în şcolile şi în directorii din Sectorul 6”, a declarat Ciprian Ciucu, Primarul Sectorului 6, Bucureşti.
Alături de ASAP şi Primăria Sectorului 6, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi-a anunţat disponibilitatea de a facilita extinderea infrastructurii de colectare selectivă la nivelul întregii capitale. Primii paşi vor consta în auditarea unităţilor de învăţământ, stabilirea nevoilor logistice ale şcolilor şi susţinerea activă a educaţiei pentru mediu în unităţile de învăţământ din capitală, astfel încât în toamna anului viitor, Bucureşti să fie un model de bună practică pe care, alături de partenerii instituţionali, platforma ASAP să îl poată implementa la nivel naţional.
Despre ASAP România
Lansat în iunie 2020, ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială iniţiat de The Institute care urmăreşte să genereze schimbare în comportamentul adolescenţilor faţă de plastic, de la utilizare la colectarea selectivă şi reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educaţiei pentru mediu în rândul publicului ţintă şi de a crea cea mai mare infrastructură pentru colectarea selectivă în vederea reciclării plasticului în toate şcolile din România
ASAP este un program susţinut de Lidl România, ce contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acţiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje şi regândirea design-ului acestora, la reciclare şi acţiuni de ecologizare, până la inovare şi educare în domeniu.
Citește pe alephnews.ro: Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe